MENIU

Incident grav, în Vâlcea. Trei persoane rănite, după ce au fost prinse sub o anexă care s-a prăbuşit

Sursa foto: Arhivă

Trei persoane au fost rănite, după ce au fost prinse sub o anexă care s-a prăbuşit. Incidentul a avut loc, vineri, în localitatea Berbeşti, județul Vâlcea.

La faţa locului au intervenit un echipaj SMURD şi o ambulanţă, care au transportat două dintre victime la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Un bărbat de 72 de ani prezenta o plagă deschisă la piept, iar o femeie de 71 de ani a suferit leziuni la un picior.

,,Poliţiştii oraşului Berbeşti au fost sesizaţi prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că un pătul ar fi căzut de pe un suport metalic, iar trei persoane au fost rănite. Din primele verificări s-a stabilit faptul că, în timp ce se încărcau cereale într-un pătul, acesta ar fi căzut peste cele trei persoane, care au suferit vătămări corporale", se arată într-un comunicat al Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.