Incendiu la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Ioan" din Galaţi: s-au autoevacuat 85 de persoane
Un corp de iluminat a ars, joi, în bucătăria Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Ioan" din Galaţi, în urma incidentului nefiind înregistrate victime.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, la 112 s-a anunţat că iese fum din bucătăria unităţii medicale. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o autoscară şi două ambulanţe SMURD.
Pompierii au constatat că în incinta bucătăriei a ars un corp de iluminat. Nu au fost cazuri de intoxicare cu fum, dar s-a decis evacuarea saloanelor de la etajul al doilea.
ISU Galaţi precizează că s-au autoevacuat 85 de persoane, dintre care 41 de copii şi 33 de părinţi, restul fiind angajaţi ai spitalului.