MENIU

Incendiu de proporții în Delta Dunării. A luat foc pădurea din Plauru, localitatea unde tot cad drone rusești FOTO

Incendiu în pădurea de pe raza comunei Plauru, Tulcea. Foto/ISU Tulcea

Incendiu de proporții în Delta Dunării. Ard 50 de hectare de vegetație și de pădure din zona localității Plauru, din Tulcea, cătunul unde au tot căzut în ultima perioadă drone rusești doborâte de antiapărarea ucraineană.

Circa 50 de hectare de vegetaţie uscată şi pădure aflate între satele Plauru şi Pardina, din Delta Dunării, au fost afectate luni de un incendiu a cărui cauză nu este cunoscută deocamdată, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.



Pentru stingerea incendiului intervin două echipaje de pompieri cu două autospeciale şi 10 subofiţeri ai ISU Delta, reprezentanţi ai Serviciului de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă din comuna Ceatalchioi şi ai Ocolului Silvic Tulcea.



"Suprafaţa afectată până în acest moment este estimată de către rangeri şi comandantul intervenţiei la aproximativ 50 de hectare de vegetaţie uscată şi pădure", a menţionat ISU Delta.



Potrivit sursei, duminică, lucrătorii ISU Delta au intervenit pentru stingerea mai multor focare apărute pe suprafeţe de vegetaţie uscată din incinta unei amenajări agricole şi pentru protejarea lizierei şi a pădurii din zona localităţii Plauru, intervenţie ce a durat aproape 12 ore. 

Mai multe articole despre:
incendiu plauru incendiu delta a luat foc delta