Încă un punct din înţelegerea cu FMI ar putea fi ÎNCĂLCAT de guvernul de la Bucureşti
După Hidroelectrica, nici Complexul Energetic Oltenia nu va fi listat la bursă în termenul convenit cu FMI. E nevoie de evaluarea rezervelor de cărbune, situaţie care va duce la depăşirea termenului din acordul cu instituţia dinanciară internaţională.
Listarea Complexului Energetic Oltenia (CEO) la bursă ar putea avea loc după termenul stabilit cu FMI, luna iunie, întrucât evaluarea rezervelor de cărbune va dura cel puţin până la jumătatea anului, a declarat Laurenţiu Ciurel, directorul general al companiei, potrivit Adevarul.ro.
„Suntem în grafic cu tot ce priveşte listarea la bursă. A fost o singură problemă, anume că brokerul ne-a cerut evaluarea rezervelor de cărbune. Unele rezerve sunt secrete sau confidenţiale. Asta ar putea duce al prelungirea perioadei, să nu ne mai listăm în iunie", a declarat Ciurel la un forum de profil.
Anterior, şi Romgaz s-a confruntat cu aceeaşi problemă, compania fiind nevoită să îşi reactualizeze rezervele de gaze pentru a prezenta informaţia în prospectul de listare, pus la dispoziţia investitorilor. Compania va fi reorganizată şi eficientizată pentru a creşte atractivitatea pe bursă, unii angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă, iar o serie de active vor fi transferate.
Hidroelectrica a reintrat în insolvenţă
Acordul cu FMI prevede lansarea unor oferte publice iniţiale, la finele lunii iunie, pentru 15% din acţiunile statului la Complexul Energetic Oltenia şi Hidroelectrica.
Listarea Hidroelectrica va fi însă amânată întrucât compania a reintrat în insolvenţă, după o decizie adoptată marţi de Curea de Apel Bucureşti.
Din listarea a 51% din Electrica, statul vrea să obţină peste 400 milioane euro, dar preţul depinde şi de condiţiile de pe piaţă, privind inclusiv riscurile, ruperea USL aducând noi riscuri pentru România, a mai spus Gabriel Dumitraşcu, şeful direcţiei Privatizare din Departamentul pentru Energie.