Încă o zi liberă în calendar. Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinești
Românii ar putea beneficia de o nouă zi liberă, ca urmare a unui proiect de lege depus de USR prin deputatul Alin Apostol. Este vorba despre angajații care urmează cursuri de prim ajutor.
Aceștia ar urma să beneficieze de o zi liberă de la serviciu. Potrivit proiectului depus, angajatorii ar urma să deconteze aceste zile libere acordate, din impozitul pe profit.
„70.000 de români mor anual pentru că nu primesc la timp primul ajutor. Am gândit un mecanism prin care nici să nu obligăm, nici să nu împovărăm angajatorii.
Îi încurajăm pe cei care vor să urmeze cursuri de prim ajutor astfel încât, în situaţia producerii unor incidente, să poată ajuta pe cei în nevoie”, a subliniat deputatul iniţiator, scrie ziare.ro
Predarea educației de prim-ajutor în școli
Un alt proiect pe același subiect, inițiat tot de Apostol, prevede predarea educației de prim ajutor în școli.
„Educaţia de prim ajutor salvează vieţi. Este primul pas pe care îl putem face – să pregătim generaţiile viitoare să fie pregătite.
De când am preluat mandatul, lucrez pentru a introduce Educaţia de prim ajutor în şcolile noastre. Îmi doresc ca toţi copiii să fie pregătiţi să acorde ajutor în situaţii limită. Să poată salva vieţi dacă situaţia o cere.
Dar, pentru asta, trebuie ca Educaţie de prim ajutor să fie o materie atractivă, predată de specialişti cu pregătire psihopedagogică şi cu o bază practică. Copiii au nevoie să înţeleagă, să vadă, să exerseze, nu să înveţe pe de rost”, a transmis deputatul Alin Apostol, citat de presa centrală.
Proiectul de lege a fost întocmit ca urmare a întrevederilor avute de deputatul USR cu mai mulți experți, atât de la Crucea Roșie, cât și din partea DSU, cu reprezentanii Consiliului Național al Elevilor și ai Administrației Prezidențiale.
Cele două legi au fost propuse după ce o elevă de 14 ani de la Şcoala Gimnazială Geaca din județul Cluj s-a înecat cu un jeleu și ulterior a murit.
Zilele libere 2023:
1 iunie (joi) – Ziua Copilului
4 iunie şi 5 iunie (duminică și luni) – A doua zi de Rusalii
15 august (marți) – Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie (joi) – Sfântul Andrei
1 decembrie (vineri) – Ziua Naţională a României
25 decembrie şi 26 decembrie (luni și marți) – Crăciunul
În acest an, cei care lucrează la stat vor avea în plus zilele de 2 iunie (vineri) şi 14 august (luni) libere, cu recuperare, cu scopul de a crea punţi între zilele deja libere şi weekenduri.