MENIU

Încă o victimă pe trecerea de pietoni. Fată de 15 ani, lovită când traversa strada

Accident pe zebră (arhivă)

 O minoră în vârstă de 15 ani a fost accidentată, joi, de un autoturism pe o trecere de pietoni din Piatra-Neamţ, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul principal Georgiana Puşcaşu.

„Din primele cercetări efectuate a reieşit că, în timp ce un bărbat, de 66 ani, din Piatra-Neamţ, conducea un autoturism pe Bulevardul Republicii, a surprins şi accidentat o minoră, de 15 ani, din Piatra-Neamţ, care era angajată în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea pietonului”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Victima a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. 

Mai multe articole despre:
accident minora 15 ani trecerea de pietoni