MENIU

Încă o lovitură grea pentru părintele Pomohaci. Nimeni nu se aștepta la așa ceva...

cristian pomohaci

În octombrie 2012, preotul Cristian Pomohaci a primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Bârlad. Luni, 10 iulie 2017, însă, Consliul Local al orașului au solicitat ca pe oridinea de zi să fie introdus un proiect de hotărâre prin care să se revoce acordarea titlului, lovindu-se de opoziția primarului.

Consilierii locali ai PSD Bârlad sunt revoltaţi de faptul că preotul Cristian Pomohaci, implicat într-un scandal privind homosexualitatea şi coruperea de minori, este cetăţean de onoare al Bârladului. Pomohaci a primit acest titlu onorific la şedinţa Consiliul Local din luna octombrie 2012, scrie vremeanoua.ro.

De cealaltă parte, primarul Dumitru Boros nu a fost de acord să fie introdus pe ordinea de zi, până când nu există o hotărâre definitivă prin care preotul Pomohaci să fie condamnat pentru faptele de care este acuzat.

“Nu avem nici o hotărâre judecătorească prin care să se demonstreze că preotul Cristian Pomohaci este condamnat definitiv sau dovedit că a corupt minori. Este bine să aşteptăm să se pronunţe judecătorii. Dar nu cumva tot dumneavoastră, cei din PSD, l-aţi propus cetăţean de onoare? Atunci era bun şi acum nu mai este?”, a spus primarul Dumitru Boros.