MENIU

IMAGINE SPECTACULOASĂ de la Agenţia Spaţială Europeană: România văzută din satelit

România văzută din satelit

Imaginea săptămânii, dată publicităţii vineri de către Agenţia Spaţială Europeană (ESA) este dedicată României şi poartă numele de "Mozaic Românesc", informează Agenţia Spaţială Română. Este vorba de rezultatul a 15 scanări radar făcute de satelitul Sentinel-1A în lunile octombrie şi noiembrie, scrie RFI România.

În imaginea satelitară furnizată de către ESA sunt vizibili Munţii Carpaţi, care se întind dinspre nord şi peste centrul României.

Se poate vedea de asemenea Dunărea, cel mai lung fluviu din Uniunea Europeană, care traversează ţara de-a lungul frontierei cu Serbia şi Bulgaria, după care se varsă în Marea Neagră prin Deltă, vizibilă în partea dreaptă a imaginii, între România şi Ucraina, se arată într-un comunicat al Agenţiei Spaţiale Române.

Nu în ultimul rând, Capitala Bucureşti poate fi observată în partea sud-estică a ţării, ca un grup de reflecţii radar luminoase, care pornesc din centru şi se extind spre exterior.

VEZI AICI Imaginea la rezoluţie maximă

Mai multe articole despre:
România imagine satelit esa