Imagini revoltătoare cu minorele dintr-un centru din Vaslui! Conducerea instituției, declarații halucinante: "Nu există abatere..."
Caz halucinant cu dansuri lascive, alcool și droguri de la Protecția Copilului Vaslui! Surse din interior au făcut declarații șocante, cum că există foarte multe nereguli și că tinerele sunt folosite pe post de animatoare în club. Ba mai mult, acestea riscă să ajungă pe mâna proxeneților. Directorul instituției neagă orice acuzație, chiar și cu dovezi în față, și spune că fetele sunt bine îngrijite și toți minori sunt supravegheați îndeaproape.
Sunt imagini revoltătoare cu tinerele din centrele de minori. Fetele sunt nesupravegheate și pot părăsi centrul oricând, spun surse din anchetă. Astfel sunt expuse unor riscuri uriașe, unele ajung să fie violate, traficate sau chiar ucise.
O copilă de 13 ani a rămas gravidă, a dat naștere și ulterior a beneficiat de o relocare într-un apartament gestionat de DGASPC Vaslui. Conducerea nu a fost trasă la răspundere pentru încălcările grave de conduită, iar copilul a ajuns în grija statului.
Directorul se apără și neagă orice acuzație. Spune că tinerele sunt îngrijite conform legii, asta în ciuda faptului că s-au găsit nereguli pe bandă rulantă.
"Nu exista disparitie din centru sau plecare voluntara sa nu fie anuntata catre organele competente pentru a se ocupa de asa ceva. Vreau, in schimb, sa va garantez ca nu exista abatere, nu exista disparitie, nu exista situatie de risc care sa nu fie anuntata organelor abilitate. Asa a fost si cazul prezentat, nu in totalitate adevarat", a declarat Dragos Cazacu, director DGASPC.
Directorul Protecției Copilului Vaslui, Dragoș Cazacu, e bănuit că ar avea afaceri cu nimeni altul decât Dumitru Buzatu, baronul șpăgar. Acesta a fost reținut de DNA anul trecut pentru luare de mită de la un om de afaceri pentru un contract acordat fraudulos și este în continuare cercetat. Imediat după punerea sub acuzare, acesta a fost exclus imediat din PSD. În momentul în care acesta a fost prins în flagrant în timp ce primea mită 1,25 milioane de lei, directorul Protecției Copilului se afla împreună cu el la pește.