MENIU

Și-a ucis cu otravă toată familia dintr-un motiv HALUCINANT. Polițiștii au fost șocați

Poliția italiană a arestat un bărbat care și-a ucis doi bunici și o mătușă folosit taliu, o otravă pe care a utilizat-o și asupra altor cinci membri ai familiei pe care el îi considera ”impuri”.

Mattia Del Zotti, în vârstă de 27 de ani, a recunoscut că a ucis ”pentru a pedepsi persoanele impure”, a declarat Maria Luisa Zanetti, procuror în cadrul Parchetului din Monza, potrivit Agerpres.

Tânărul a achiziţionat taliul (metal rar, alb-albăstrui, asemănător cu plumbul) de la o firmă din Padova şi a presărat pudră din această otravă extrem de toxică pe farfuriile unor membri ai familiei lui.

Astfel, el şi-a ucis bunicii dinspre tată, în vârstă de 94 de ani, respectiv 88 de ani, şi o mătuşă în vârstă de 62 de ani, la începutul lunii octombrie.

Del Zotti a încercat să otrăvească şi alţi membri ai familiei sale şi astfel încă cinci persoane au fost spitalizate în cursul ultimelor săptămâni, printre care bunicii din partea mamei.

Mai multe articole despre:
Italia familie italian ucis