MENIU

Și-a decapitat şoţia cu care avea 5 copii, după zeci de ani de căsnicie. Motivul este şocant

Și-a decapitat şoţia cu care avea 5 copii, după zeci de ani de căsnicie. Motivul este şocant

O femeie a fost ucisă cu o cruzime greu de imaginat, de soțul ei, alături de care împărțise 30 de ani din viață și cu care avea 5 copii. Cazul a șocat o întreagă comunitate din Marea Britanie, după ce a fost dat publicității.

Ucigașul, Dempsey Nibbs, în vârstă de 69 de ani și-a decapitat soția în locuința lor din Hoxton, în aprilie 2014, după care a încercat să îi arunce capul în WC.

La proces, au fost făcute o serie de dezvăluiri cu privire la oribila crimă. Cu o zi înainte, Judith, soţia ucigașului, le-a dezvăluit unor prieteni că relaţia cu soţul ei era din ce în ce mai şubredă, iar acesta o ameninţase de mai multe ori. Judith a mărturisit, de asemenea, că se întâlnea cu alţi bărbaţi şi chiar întreţinea relaţii sexuale extraconjungale, acesta fiind cel mai probabil, adevăratul motiv al crimei.

Ba mai mult, femeia a glumit, spunându-le prietenilor săi „dacă nu mă întorc până vineri, atunci înseamnă că sunt moartă”. O glumă sinistră care avea să-i prevadă sfârșitul.

La doar o zi după întâlnirea cu prietenii săi, femeia a fost ucisă cu cruzime. Dempsey a atacat-o, aplicându-i o lovitură puternică, care a lăsat-o inconştientă pe femeie. Apoi, a luat un cuţit de bucătărie şi a decapitat-o. I-a tăiat capul în bucăți și le-a aruncat la toaletă, după care a tras apa.

După ce a comis crima, bărbatul a sunat la poliţie spunând că dacă vor merge la locuința sa, vor găsi „câteva cadavre prin casă”. Ajunși la fața locului, poliţiştii l-au găsit pe bărbat în bucătărie, ţinând un pistol în mână şi un cuţit, cu care s-a înjunghiat în stomac şi gât. Bărbatul scrisese şi un bilet de adio, semn că avea de gând să se sinucidă.

La proces, detaliile crimei i-au înmărmurit pe cei prezenți.

În fața judecătorilor, Nibbs a recunoscut că şi-a ucis soţia, dar spune că a făcut asta ca să se apere. Acesta a mai spus că şi-a decapitat soţia pentru că „era un şarpe”.

Sursa: newsar.ro

Mai multe articole despre:
Marea Britanie crimă şoţie decapitată