MENIU

HOROSCOP. Zodiie care spun TE IUBESC, dar te mint în faţă!

Horoscop. Nu e atât de simplu să spui "te iubesc", mai ales dacă o faci pentru prima oară. Însă, sunt zodii care pot spune aceste cuvinte pline de magie, cu zâmbetul pe buze şi, mai ales, fără să simtă! 

Iată cele 5 zodii care spun „te iubesc” deși nu simt

Vărsător

Cine a întâlnit până acum un Vărsător a fost, cu siguranță, acaparat de el și de lumea lui plină de idealuri și de idei iraționale. Acesta este total rupt de realitate și îi place să trăiască în propriul univers. Așadar, confuzia este la ordinea zilei dacă alegi să îți petreci viața cu un nativ al zodiei Vărsător. O să auzi un „te iubesc” spus chiar mai devreme decât te-ai aștepta. De fapt, nici el nu o să fie conștient de această mărturisire. Intențiile lui sunt printre cele mai bune, dar nu își dă seama că, de fapt, va ajunge să îi frângă inima partenerei.

Leu

În timp ce Vărsătorul se află pe locul întâi în topul celor care își exprimă afecțiunea fără să simtă, Leul nu este nici el prea departe. Deși este loial și generos, Leul face parte dintre cei care îți vor spune că te iubesc doar pentru a păstra aparențele, știind foarte bine că nici măcar nu simte asta și nici nu o va face prea curând. De asemenea, în unele cazuri, nativul își va mărturisi primul dragostea doar pentru a i se întoarce replica, știind că nu o să iubească niciodată acea persoană. Are nevoie să își alimenteze ego-ul și aroganța.

Scorpion

Există două caracteristici care îl includ pe nativul zodiei Scorpion printre cei ce spun cuvintele magice fără să le simtă: pasiunea și gelozia. Pasiunea îl va face să creadă că este în regulă să spună „te iubesc”, chiar dacă inima lui nu e de acord cu asta. Este convins, totuși, că e un gând bun pe care ar trebui să i-l transmită partenerei. Gelozia intervine atunci când are nevoie acută de atenție, așa că aruncă pur și simplu cuvintele, fără să se gândească de două ori înainte.

Gemeni

Pe lângă faptul că este o persoană amuzantă și distractivă, nativul zodiei Gemeni este tipul de om care spune „te iubesc” fără să vorbească serios. El este cel mai adaptabil dintre toate zodiile, ceea ce înseamnă că pe buze i se formează cuvintele potrivite în orice situație, chiar dacă asta înseamnă să mintă. Din păcate, nici nu va regreta acest lucru.

Balanță

Problema cu Balanța este că obsesia lui pentru frumusețe și romantism îi poate denatura adevăratele sentimente. Chiar dacă nu vrea să fie rău atunci când îți spune că te iubește, deși nu simte, nici nu va regreta că a făcut-o și nu va avea remușcări. În mintea lui, el voia doar să facă o declarație frumoasă de dragoste și să te surprindă, dar nu și-a închipuit că va ajunge să te rănească.

 

Sursa

Mai multe articole despre:
horoscop zodiac minciuna zodii te iubesc