MENIU

HOROSCOP. Cum stai cu banii, serviciul sau familia în săptămâna 28 iulie-3 august

Cum stai cu banii, serviciul sau familia în săptămâna 28 iulie-3 august. 

Vezi care va fi situaţia ta financiară, cariera sau viaţa de familie, în funcţie de zodia ta. Află ce îţi pregătesc astrele pentru tine în perioada care urmează.

Leu (22 iulie - 22 august)

Colegii tăi, cât şi şefii, sunt total impresionaţi de treaba pe care o faci la serviciu.

Vei auzi vorbindu-se numai de bine de tine până spre miercuri, joi. Ce este cel mai ciudat este că nu te-ai fi aşteptat niciodată la asta. Plănuieşte-ţi deja următoarea mişcare!

Fecioară (23 august – 22 septembrie)

În această perioadă trebuie să înveţi să te adaptezi mai uşor schimbărilor, doar aşa vei reuşi să fii fericită.

La mijlocul acestei săptămâni, cel mai bun lucru pe care poţi să âl faci este să păstrezi apele calme între colegii de muncă, chiar dacă ţi se pare complicat. Vei reuşi să îi aduci pe calea cea bună, şi îţi vei primi mulţumirile meritate.

Balanţă (23 septembrie - 22 octombrie)

Cel mai probabil, cei mai mulţi dintre nativi sunt deja în concediu, aşa că au dat uitării de mult munca.

Familia şi prietenii vor fi cei mai importanţi în această perioadă, iar banii sunt suficienţi pentru a te distra din plin. Nu degeaba ai economisit până acum!

Citeşte mai mult pe eva.ro.

Mai multe articole despre:
horoscop zodii iulie horoscop