Stare de ASEDIU în Irak. Clădiri OFICIALE din Bagdad ocupate, se trage cu muniție reală - FOTO/VIDEO
Irakul a declarat stare de asediu în toată țara, potrivit Comandamentului operațiilor comune al Armatei irakiene. Stare de asediu generală a fost declarată în toate provinciile până la noi ordine. Oficialii americani au evacuat cu ajutorul elicopterelor ambasada, iar alte misiuni diplomatice au primit ordine de evacuare, după ce protestatarii au pătruns în clădirile guvernamentale din Irak.
Inițial, starea de alertă fusese declarată doar în Bagdad.
Membri ai Brigăzilor Păcii, miliția personală a clericului șiit Muqtada al-Sadr, au fost observați cum defilează cu arme de calibru mediu și RPG-uri în interiorul Pieței Tahrir din Bagdad, la câțiva metri de zona centrală a Bagdadului.
Vehiculele cu personal al ONU și al ambasadelor străine părăsesc zona verde. Guvernul Irakian își suspendă toate ședințele, potrivit Al Arabya.
Observatorii irakieni raportează că în interiorul Zonei Verzi este folosită muniție reală. Potrivit unor martori, cel puțin un protestatar ar fi murit, iar alții sunt răniți.
La Bagdad este stare de asediu după ce susținătorii politicianului irakian Muqtada Sadr au pătruns luni în Zona Verde (diplomatică) a capitalei, la scurt timp după ce acesta și-a anunțat retragerea din politică.
Poliția a folosit tunuri cu apă împotriva protestatarilor, dar oamenii au reușit să intre în Palatul Prezidențial și în Guvern.
*Sursa foto: Profi Media