MENIU

Greşeala pe care o fac toţi când aleg instructorul pentru școala de șoferi

Pentru unele femei, șoferia e floare la ureche, abia așteaptă să împlinească majoratul și să aibă mașina care să le ducă peste tot. Pentru altele, însă, condusul mașinii e o adevărată corvoadă și tot amână momentul în care să înceapă școala de șoferi. Un instructor bun poate fi cheia succesului în aventura obținerii carnetului de șofer.

Ideal ar fi sa nu îți programezi orele până nu ai o întâlnire cu el, în care să discutați putin, cat să vă cunoașteți. O femeie își dă repede seama dacă temperamentul instructorului este potrivit pentru ea.

Avantajul este ca poți să schimbi un instructor dacă nu există o colaborare optimă sau temperamentul lui nu este potrivit pentru tine. Dacă nu își dau interesul sau fac gafe majore în timpul orelor, nu mai sunt recomandați ulterior. Ba chiar, capătă un ”renume” negativ, iar în câțiva ani este posibil sa fie nevoiți să renunțe.

Un instructor bun trebuie să fie politicos, să aibă răbdare și să se adapteze temperamentului elevului. Orice abuz verbal, emoțional sau fizic nu are ce căuta în comportamentul instructorului și trebuie raportat imediat conducerii școlii.
Elevul dictează comportamentul instructorului în școala de soferi. O femeie care arată seriozitate impune stilul sedințelor. Unele fete tinere nu au un comportament adecvat, sunt neserioase, neatente, distrate, iar instructorii tratează cu dezinteres și ironie acest tip de elevi.

E bine ca la prima vedere să mergi însoțită de un prieten, soț sau partenerul de viață, pentru a-ți inspira mai multă siguranță.

Dacă e posibil, cere un instructor-femeie, dar sunt destul de rare aceste cazuri.

Un instructor cu mai mult de 5 ani activi in domeniu este un instructor bun. Unul trecut de prima tinerețe are mai multă răbdare cu cei tineri. Unul cu recomandări este ideal.

Rezultatele profesionale dovedite (procentul de promovabilitate), experienta acumulată și atitudinea față de cursanți sunt cele trei criterii de bază de care ar trebui să ții cont când alegi un instructor auto.

Sursa: avantaje.ro