Greenpeace trage semnalul de alarmă, dar Coca-Cola se face că nu observă plasticul din ocean
Un raport recent al Greenpeace a scos la iveală faptul că una dintre cele mai mari companii producătoare de băuturi răcoritoare și-a ignorat angajamentele cu privire la problemele ecologice stringente, precum folosirea de recipiente de unică folosință din plastic nereciclabil, care dăunează vieții marine.
Greenpeace UK a criticat compania Coca-Cola pentru reticența sa de a impune noi standarde industriale, în vederea încorporării plasticului reciclabil în procesul de ambalare.
Coca-Cola a transmis printr-un comunicat că s-a implicat mai mult în problema deșeurilor marine, însă organizația Greenpeace este nerăbdătoare să vadă cum concernul va lua măsuri mai concrete pentru a reduce în mod semnificativ cantitatea de materiale plastice introduse în mediul înconjurător.
Dacă rata de poluare va continua în același fel, până în 2050, în oceane va exista mai mult plastic decât pești.
Compania Coca-Cola refuză să publice cifrele referitoare la cantitatea de sticle de plastic pe care le produce, astfel încât Greenpeace a efectuat propria evaluare a situației.
Greenpeace a estimat că, anual, Coca-Cola vinde între 108 și 128 miliarde de sticle de plastic. Această estimare a fost făcută în baza cifrelor de vânzări ale anumitor linii de produse aparținând concernului.
„Coca-Cola trebuie să-și asume răspunderea pentru daunele cauzate mediului marin de produsele sale“, a declarat Greenpeace în raportul său.
Din cauza lipsei infrastructurii de reciclare și a reticenței consumatorilor de a recicla, cantități enorme de materialele reciclabile încă intră în natură.
Greenpeace a afirmat că dorește ca acest concern să fie un deschizător de drumuri în industria băuturilor răcoritoare, prin utilizarea de plastic reciclat în producția de recipiente.
Aceasta ar reduce cantitatea de sticle fabricate. În prezent, procesul producerii de plastic nou este mai ieftin, în timp ce procesul de reciclare este mai scump, tocmai din cauza lipsei de cerere, iar acesta este motivul pentru care companiile nu sunt dornice să apeleze la el.
„În loc să reducă procesul de fabricare al sticlelor din plastic de unică folosință, compania Coca-Cola investește în producerea de și mai mult plastic. Ne-am dori să declare deschis datele privind producția și cantitatea de plastic folosită anual”, declară Louise Edge, Director de campanie al Greenpeace.