MENIU

Negocieri pentru evitarea dezastrului. Grecia a depus în mod oficial o nouă cerere de împrumut

Mekel, Hollande si Tsipras
Alexis Tsipras, așteptat cu noul plan de salvare
Zi decisivă pentru Grecia
<p>Sefa FMI </p>
Noul ministru de Finanțe grec
Eurogrup&nbsp;
<p>Angela Merkel</p>

Șefii de state și de guverne din zona euro s-au întâlnit, marți seară, într-un summit de urgență convocat de Angela Merkel și Francoise Hollande, pe tema Greciei, după ce, în prima parte a zilei, a fost programată o ședință a Eurogrupului în care miniștrii de Finanțe europeni au așteptat o ofertă concretă din partea Greciei, însă aceasta a lipsit. Summit-ul va fi reluat duminică, dar Grecia trebuie să vină cu propuneri fezabile până JOI.

UPDATE 13.25: 'ESM a primit cererea Greciei', a declarat purtătorul de cuvânt al Fondului de salvare al zonei euro.

Miniștrii de Finanțe din zona euro urmează să ia în considerare cererea autorităților de la Atena, care în mod oficial este adresată președintelui Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem.

Dotat cu 700 de miliarde de euro, Mecanismul European de Stabilitate urmează să înlocuiască în timp Fondul european de stabilitate fianciară (EFSF), care în perioada de vârf a crizei datoriilor suverane a emis obligațiuni pentru a veni în sprijinul statelor membre ale zonei euro care aveau probleme.

Ultimatumul Eurogroup

Șefii de state și de guverne din zona euro s-au întâlnit, marți seară, într-un summit de urgență convocat de Angela Merkel și Francoise Hollande, pe tema Greciei, după ce, în prima parte a zilei, a fost programată o ședință a Eurogrupului în care miniștrii de Finanțe europeni au așteptat o ofertă concretă din partea Greciei, însă aceasta a lipsit. Summit-ul va fi reluat duminică, dar Grecia trebuie să vină cu propuneri fezabile până JOI.

UPDATE 23.46: Angela Merkel a susţinut o conferinţă de presă după summit-ul Eurogrup, în care a confirmat că Grecia va propune o cerere de finanţare şi o listă de reforme miercuri, explicând că aşteaptă "propuneri detaliate" joi.

Merkel a caracterizat discuţia la summit ca fiind una foarte clară şi sinceră, spunând că respectă rezultatele referendumului grecesc, dar că mai sunt alte 18 state de a căror suveranitate trebuie să ţinem cont.

UPDATE 23.26: Summit-ul va fi reluat duminică, a informat presa premierul Italiei, Matteo Renzi, la ieşirea de la întâlnire: "Sper într-un final fericit pentru Grecia duminică".

"În această seară s-a luat decizia să aşteptăm până duminică ca noile propuneri să fie predat de guvernul grec. sper ca aceasta să fie ultima întâlnire pentru Grecia. Am speranţa că va fi un final fericit. Cred că putem ajunge la o înţelegere duminică. Nu sunt deloc pesimist", le-a declarat Renzi jurnaliştilor.

UPDATE 23.15: Summit-ul s-a terminat. Va urma conferinţa de presă, unde vor fi dezvăluite detaliile discuţiilor.

 

UPDATE 22.05: Ministrul de Finanţe Tsakalotos a iesit pe coridor şi a fost asaltat de jurnalisti: "Există voinţă politică pentru un nou început", le-a spus acesta.

UPDATE 21.06: Tot mai multe voci vorbesc despre un nou summit duminică. Arne Delfs, de la Bloomberg, citează un oficial german care spune că o nouă întrunire va fi programată pentru finalul săptămânii, dacă în această seară nu se ajunge la un acord.

UPDATE 20.57: Donald Tusk, care prezidează summit-ul zonei euro, vrea ca liderii să decidă in aceasta daca Grecia poate obtine un nou acord pe termen lung, au declarat surse din UE, citate de The Guardian, scrie Ziare.com.

UPDATE 20.52: Înainte de summit, preşedintele american Barack Obama a discutat la telefon şi cu Angela Merkel despre criza din Grecia.

UPDATE 20.45: Grecia le solicită partenerilor din zona euro o soluţie provizorie pentru nevoile sale de finanţare care să acopere restul lunii iulie, în timp ce este discutat un acord pe termen lung, a declarat luni un oficial guvernamental grec, citat de Reuters.

"Propunerea părţii elene este pentru o reglementare pentru perioada de până la sfârşitul lunii... pentru a putea pregăti acordul mare în timpul acestei perioade scurte", a declarat oficialul citat.

UPDATE 20.04. Summit-ul de urgenţă a început. Anunţul a fost făcut, pe Twitter, de Donald Tusk.

 

UPDATE 19.52. Guvernul Alexis Tsipras trebuie să trimită, până miercuri dimineaţă, un plan pentru accesarea de fonduri de urgenţă din partea Uniunii Europene, a declarat, marţi seară, Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrup.

UPDATE 19.43: Prim-ministrul grec Alexis Tsipras va fi audiat miercuri în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, la trei zile după referendumul din Grecia prin care a fost respins un plan de reforme propus de creditorii țării, informează marți o sursă guvernamentală greacă, relatează AFP.

Dezbaterea va avea loc la ora locală 09.45 (07.45 GMT). Grupul ALDE din Parlamentul European a apreciat într-un comunicat dat publicității marți că 'a venit timpul ca Alexis Tsipras să-și asume responsabilitățile și să le explice cetățenilor europeni ce intenționează să facă pentru a menține intactă zona euro'.

UPDATE 18.35: Președintele SUA, Barack Obama a avut o discuție telefonică marți cu premierul grec Alexis Tsipras despre noile propuneri ale Greciei, potrivit The Guardian.

UPDATE 18.30: Cancelarul german Angela Merkel a declarat marți seară, la începutul summitului extraordinar al zonei euro consacrat Greciei, că nu există încă o bază de negociere cu Grecia. Merkel a avertizat că timpul rămas este extrem de scurt: "Nu e vorba de săptămâni, ci de câteva zile". 

UPDATE 18.20: Premierul grec Alexis Tsipras va avea o discuție marți seară cu cancelarul german Angela Mekel și președintele francez Francoise Hollande, înaintea summitului țărilor din zona euro, spun surse grecești citate de Reuters.

UPDATE 18.10: Șeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem a declarat, după ședința Eurogrupului de marți, că miniștrii de finanțe din zona euro vor relua discuțiile miercuri, dat fiind că Grecia nu a prezentat o ofertă scrisă marți.

Jeroen Dijsselbloem a precizat totuși că grecii cer asistență financiară prin intermediul Mecanismului European de Salvare (European Stability Mechanism).

"Aveam impresia că propunerile Greciei vor veni astăzi", a spus Dijsselbloem, citat de presa internațională. 

UPDATE 17.50: Președintele Consiliului European, Donald Tusk și șeful BCE, Mario Draghi discută situația din Grecia într-o ședință programată înaintea summitului liderilor din zona euro  de marți seara.

UPDATE 17.45: Ședința Eurogrupului s-a încheiat, a anunțat pe Twitter ministrul finlandez de Finanțe. Jurnaliștiiprezenția la Bruxelles așteaptă declarația de presă a șefului Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem.

UPDATE ora 17.00. Premierul grec, Alexis Tsipras va ținje miercuri dimineață un discurs în plenul Parlamentului European, a anunțat președintele PE, Martin Schulz.

UPDATE 16.40: Noul ministru de Finanțe grec, Euclid Tsakalotos a prezentat succint în fața Eurogrupului noile propuneri ale Guvernului de la Atena, fără să lase un document scris cu noua ofertă de acord a grecilor.

UPDATE 16.20: Berlinul se opune în continuare unei reduceri a datoriei Greciei, a afirmat, marți, ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schaeuble, la summit-ul Eurogrupului.

Schaeuble a declarat că așteaptă cu interes să audă propunerile Guvernului de la Atena, însă, fără un program de asistență financiară, 'nu există posibilitatea sprijinirii Greciei în conformitate cu legislația zonei euro'.

O reducere a datoriei este interzisă de reglementările europene, a reafirmat ministrul german de Finanțe.

Germania nu este de acord cu reducerea datoriei Greciei

UPDATE 16.10: Delegația Greciei în frunte cu noul ministru de Finanțe, Euclid Tsakalotos, nu ar fi prezentat nicio ofertă Eurogrupului reunit marți, au precizat mai multe surse pentru The Guardian. De partea cealaltă, un oficial grec spune că Eurogrupul nu a vrut să discute azi propunerile grecilor.

"Grecia va veni cu noua propunere abia mâine", a spus un oficial german pentru publicația britanică.

UPDATE 16.00: Preşedintele Eurogrup Jeroen Dijsselbloem a declarat că miniştrii de finanţe aşteaptă încă propunerile grecilor şi trebuie să analizeze dacă acestea sunt credibile.

Întrebat dacă alegerea unui nou ministru de finanţe grec va facilita discuţiile, Dijsselbloem a declarat că nu este vorba de personalităţi, ci despre "unde ne situăm din punct de vedere politic".

UPDATE 15.10: "Sunt șanse mici să se ajungă la un acord astăzi", a declarat ministrul slovac de Finanțe. Ministrul de Finanțe din Lituania, Rimantas Sadzius a insistat asupra ideii că ieșirea Greciei din zona euro nu este o opțiune pentru Eurogrup. "Zona euro mai degrabă se extinde decât se contractă", a mai spus Sadzius.

UPDATE 15.00: Ministrul finlandez de Finanțe:  Nu luăm în calcul o tăiere de datorii pentru Grecia. Ministrul finlandez de Finanțe, Alexander Stubb, a declarat marți la Bruxelles că Eurogrupul ia în calcul 3 lucruri:

1. Nevoile pe termen scurt ale Greciei. Țara rămâne fără bani, cel târziu pe 20 iulie.

2. Rolul Greciei în zona euro după referendumul de duminică.

3. Trebuie să întărim cooperările economice în interiorul zonei euro.

Nu luăm în calcul un "Grexit", a mai spus Alexander Stubb.

Noul ministru de Finanțe al Greciei, Euclid Tsakalotos, la momentul ajungerii la dezbaterile Eurogrupului:

UPDATE 15.00: Comisia Europeană: Ieșirea Greciei din zona euro nu e exclusă, dacă Grecia nu vine cu "reforme credibile". O ieșire a Greciei din zona euro 'nu este exclusă' dacă Atena nu prezintă 'un pachet de reforme credibile', a declarat marți vicepreședintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis, responsabil pentru euro și dialog social, înainte de summitul extraordinar al Eurogrupului în cadrul căruia vor fi analizate șansele de supraviețuire ale țării, relatează Agerpres.

UPDATE 11.30: Premierul Franței: Nu ne putem permite riscul unei ieșiri a Greciei din zona euro

'Există bazele unui acord' pentru salvarea financiară a Greciei, a declarat marți premierul francez Manuel Valls, adăugând că nu trebuie să fie 'subiecte tabu' în ceea ce privește reeșalonarea datoriei publice a Atenei, potrivit Agerpres. Franța este 'convinsă' că "nu ne putem permite riscul unei ieșiri a Greciei din zona euro", "din motive economice (...), dar în special din motive politice", a declarat el la postul de radio RTL.

Ieșirea, în premieră, a unei țări din zona euro ar constitui "un risc pentru creșterea economică mondială", a adăugat Manuel Valls.

Manuel Valls, anunț de ultima oră despre negocierile pentru salvarea Greciei

UPDATE 11.20: Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker: Unele țări din UE își doresc ca Grecia să iasă din zona euro.

Jean-Claude Juncker, a declarat marți în Parlamentul European că își dorește să evite o ieșire a Greciei din zona euro și că 'este momentul să se revină la masa negocierilor'. "Îmi doresc să evit un Grexit, sunt împotriva unui Grexit", a declarat Juncker, în prima sa luare de poziție publică după referendumul din Grecia. "Există unii în Uniunea Europeană care, deschis sau fără să o spună, își doresc ca Grecia să iasă din zona euro. Răspunsurile cele mai simple sunt deseori cele mai proaste", a spus el.

Șeful Comisiei Europene: Sunt împotriva unui Grexit

UPDATE 11.20: Potrivit unor surse de la Bruxelles, 16 dintre cele 19 state din zona euro sunt în favoarea ieșirii Greciei din zona euro, scrie cotidianul grec Kathimerini.

UPDATE 11.00 Șefa FMI, Christine Lagarde, nu va participa cel mai probabil la summitul zonei euro de marți. Explicația pentru această situație este simplă: FMI nu se poate implica în niciun fel de plan de salvare a Greciei până când tranșa restantă de 1,6 miliarde euro nu va fi plătită.

UPDATE. 10.00: Întâlnirea Eurogrupului este programată pentru ora 13.00, ora României, iar la 14.00 va avea loc o masă rotundă prezidată de șeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem. La ora 17 sunt așteptați să sosească la Bruxelles șefii de state fi de guverne din zona euro, iar la 18.00 va începe un dineu oficial de lucru al liderilor europeni.

Cancelarul german Angela Merkel i-a transmis premierului grec Alexis Tsipras să se grăbească cu noile propuneri ale Guvernului de la Atena, deoarece "timpul se scurge rapid". "Ultima noastră ofertă a fost extrem de generoasă", a precizat Merkel.

La rândul său, premierul grec Alexis Tsipras a anunțat încă de luni că va prezenta noile propuneri ale Greciei, la întâlnirile de urgență care vor avea loc, marți, la Bruxelles.

Criză Grecia. Hollande și Merkel: Ușa rămâne deschisă pentru discuții. Cerem propuneri serioase

Președintele francez, Francois Hollande, și cancelarul federal german, Angela Merkel, au anunțat, luni seară, că "ușa va rămâne deschisă" pentru Atena, în vederea continuării negocierilor, însă i-au cerut premierului grec, Alexis, "propuneri serioase" pentru a putea găsi o ieșire din actuala criză. 

Banca Centrală Europeană a anunţat, luni seară, că va menţine nivelul actual al programului de asistenţă financiară de urgenţă pentru băncile greceşti, dar va înăspri condiţiile de acordare a finanţării, relatează Ouest France în pagina electronică, potrivit Mediafax.

Șeful asociaţiei băncilor greceşti a anunțat, luni seară, că băncile greceşti vor rămâne închise, marţi şi miercuri, iar limita zilnică de retragere a maximum 60 de euro în numerar rămâne în vigoare, informează Reuters.


UPDATE 19.36: Acțiunile băncilor europene au înregistrat, luni, declinuri semnificative, cel mai afectate fiind cele din Spania, Portugalia și Italia, după ce alegătorii din Grecia au respins măsurile de austeritate cerute de creditorii internaționali, sporind temerile privind posibila ieșire a țării din zona euro (Grexit), transmit Bloomberg și Reuters, citate de Agerpres.

Băncile din Portugalia, Spania și Italia, cel mai afectate din Europa după referendumul din Grecia

UPDATE 18.30: Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a anunțat, luni, că monitorizează situația din Grecia și este gata să o ajute dacă i se va cere acest lucru, transmit AFP și Reuters, citate de Agerpres.

FMI: Suntem gata să ajutăm Grecia, dacă ni se va cere acest lucru

UPDATE 18.00: Ministrul adjunct grec de Externe, Euclides Tsakalotos, a fost numit, luni, în funcția de ministru de Finanțe, după demisia din acest post a lui Yanis Varoufakis, informează TASS și DPA, care citează canalul elen de televiziune Skai.

Luni, ministrul elen de Finanţe, Yanis Varoufakis, şi-a anunţat demisia, la numai o zi de la victoria categorică a taberei "NU" la referendumul privind măsurile de austeritate cerute de creditorii internaţionali. Intenția sa a fost aceea de a facilita negocierile pe tema unui nou împrumut.

Ministrul german al Economiei:'Ajutorul umanitar' pentru Grecia va fi dezbătut la summitul de marți

UPDATE 17.45: Social-democratul Sigmar Gabriel, ministru al Economiei în Guvernul Merkel, a declarat, luni, că liderii din zona euro, care se vor reuni, marți, la Bruxelles într-un summit extraordinar, vor discuta, fără îndoială, și problema unui 'ajutor umanitar' pentru Grecia, potrivit Agerpres.

UPDATE 17.22: Preşedintele Vladimir Putin a primit, luni, un apel telefonic de la premierul grec Alexis Tsipras, al cărui Guvern se află într-o cursă contra-cronometru pentru a ajunge la un acord de salvare cu creditorii, relatează The Associated Press în pagina electronică, citată de Mediafax.

Discuțiile dintre Atena și creditorii europeni reîncep cu dificultate, iar rezultatul acestora este la fel de incert ca înaintea referendumului.

Criza din Grecia aruncă Europa în pragul unei furtuni economice UPDATE

UPDATE 16.20: Premierul grec Alexis Tsipras i-a transmis la telefon cancelarului german Angela Merkel că va prezenta noile propuneri ale Greciei la întâlnirile de urgență care au loc marți la Bruxelles. Informația a fost furnizată de un oficial grec care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Noul document venit de la Atena va fi baza de discuții pentru o nouă serie de negocieri între Grecia și creditorii internaționali CE, FMI, BCE. Marți va avea loc un summit extraordinar al zonei euro pe tema Greciei, precum și o ședință a miniștrilor de finanțe din Eurogrup.

UPDATE 16.00: Ministrul grec al Economiei spune că Banca Centrală Europeană ar trebui să țină în viață băncile grecești, astfel încât negocierile Guvernului de la Atena cu creditorii să poată continua.

Giorgos Stathakis a declarat pentru BBC că, și în eventualitatea că BCE nu va ridica nivelul actual al liniei de creditare de urgență, retragerile curente de bani și restricțiile la transferurile bancare se pot menține până vineri, fără să se ajungă la un colaps.

Oficialul grec a precizat că scenariul ideal ar fi ca BCE să suplimenteze cu 3 miliarde de euro asistența de lichiditate pentru băncile din Grecia, potrivit AFP.  

UPDATE 15.00: Spania este favorabilă negocierii unui "al treilea plan de salvare" pentru Grecia. Ministrul spaniol al economiei, Luis de Guindos, a declarat luni că Spania este favorabilă unor negocieri pentru un 'al treilea plan de salvare' pentru Grecia, care trebuie să rămână în zona euro.

Atena 'are tot dreptul de a cere un al treilea plan de salvare', a mai oficialul spaniol ministrul, la o zi după victoria taberei 'Nu' la referendumul din Grecia cu privire la propunerile de acord ale creditorilor internaționali.

"Este absolut necesar ținând cont de circumstanțe și de punctul de vedere al piețelor", a subliniat Luis de Guindos, precizând că Madridul "nu are în vedere absolut deloc o ieșire a Greciei din zona euro".

El a recunoscut "erori" comise de troică (Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional) în gestionarea crizei, dar a insistat asupra necesității 'reformelor' în Grecia, transmite Agerpres.

UPDATE 14,40: Șeful Eurogrupului spune că așteaptă propuneri din partea Greciei. ''Reuniunea de marți a Eurogrupului va începe la 13.00 (11.00 GMT); miniștrii așteaptă noi propuneri din partea autorităților grecești'', a scris Jeroen Dijsselbloem, ministru de finanțe al Olandei, pe contul său de Twitter.

Reformele în Grecia sunt necesare și după referendumul desfășurat duminică, iar miniștrii de finanțe din zona euro (Eurogrup) așteaptă propuneri în acest sens din partea Atenei înaintea reuniunii lor de marți, a declarat luni liderul Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, citat de Reuters.

Potrivit șefului Eurogrupului, rezultatele referendumului din Grecia fac mai dificile negocierile dintre Atena și creditorii internaționali (Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Centrală Europeană).

''Referendumul nu ne aduce mai aproape de o soluție imediată. De fapt, atunci când propunerile sunt respinse lucrurile nu pot fi decât mai dificile'', a menționat Jeroen Dijsselbloem.

UPDATE 14.00: Vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis spune că votul grecilor "a lărgit prăpastia dintre Grecia și țările din zona euro". Dombrovskisa precizat că oficialii UE au toate instrumentele necesare pentru a apăra stabilitatea financiară a zonei euro, potrivit AFP.

UPDATE 13.00: Ministrul francez de finanţe spune că BCE nu trebuie să reducă finanţarea băncilor elen. Nivelul de lichidităţi furnizate de BCE băncilor greceşti "nu poate fi coborât", a declarat luni ministrul francez de finanţe, Michel Sapin la postul de radio Europe 1, în prima reacţie oficială de la Paris după votul categoric al grecilor împotriva propunerilor creditorilor internaţionali. Michel Sapin crede că revine guvernului de la Atena să facă propuneri după victoria taberei "NU" la referendumul de duminică.

"Firul dialogului este foarte subţire", a adăugat Michel Sapin, afirmând că acesta este ţinut de Franţa, de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi de şeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem.

UPDATE 12.45Un purtător de cuvânt al ministerului german de Finanțe a anunțat că o ștergere a datoriei Greciei "nu se află pe agendă", notează Reuters. 

Demisie neașteptată

Ministrul elen de Finanţe, Yanis Varoufakis, şi-a anunţat demisia. Decizia vine după ce grecii au votat, duminică, împotriva măsurilor de austeritate cerute de creditorii internaţionali.

"La scurt timp după anunțarea rezultatelor referendumului, am fost informat despre o anumită preferință a anumitor membri ai Eurogrupului și a unor "parteneri" asociați (...) față de "absența" mea la reuniuni, o idee pe care primul ministru (Alexis Tsipras, n.r.) o consideră potențial utilă pentru obținerea unui acord. Din acest motiv, părăsesc Ministerul de Finanțe astăzi', a scris Yanis Varoufakis, pe blogul său.

Grecia a spus NU austerității. 61,31% dintre greci au respins acordul propus de Europa. Ce urmează

Datele oficiale, după numărarea a 100% din voturi, dau drept învingătoare tabăra elenilor care au votat "NU" la referendum. 61,31% dintre greci s-au opus măsurilor de austeritate, iar 38,69% au fost de acord cu ele.

Mai multe articole despre:
summit UE summit grecia summit zona euro