Noi informații despre starea militarilor răniți în gravul accident de la Constanța
Starea de sănătate a militarului care conducea autoturismul implicat în accidentul rutier din localitatea Ştefan cel Mare, din judeţul Constanţa, este gravă, el fiind în continuare intubat, în timp ce comandantul Bazei aeriene 86 Feteşti, rănit, de asemenea, în evenimentul rutier, are nevoie de o intervenţie chirurgicală la picioare, potrivit News.ro.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, starea de sănătate a plutonierul major Dan Nica este în continuare gravă, el aflându-se la Reanimare şi fiind intubat. Bărbatul a fost supus unei intervenţii chirurgicale prin care i-a fost scoasă splina. El a ajuns la unitatea medicală cu elicopterul SMURD, fiind în şoc hipovolemic.
Comandantul Bazei aeriene 86 Feteşti, generalul de flotilă aeriană Cătălin Băhneanu, urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale la picioare. Conducerea Spitalului Judeţean Constanţa va decide dacă aceasta va avea loc în cadrul unităţii medicale sau la Spitalul Militar Bucureşti, având în vedere că pacientul este cadru militar.
În urma accidentului de ieri, două persoane au decedat. În coliziune au fost implicate două autoturisme, din care unul aparținând MApN, și un autotren.