Transportatori: GRATUITATEA oferită studenţilor pentru CFR, "nelegală" şi "discriminatorie"
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) este de părere că gratuitatea oferită studenţilor este nelegală şi se aplică discriminatoriu doar transportului pe calea ferată. Transportatorii susţin că există zone din ţară în care studenţii nu ar putea ajunge cu trenul şi astfel ar fi nevoie de acordarea subvenţiilor şi pentru alt tip de transport.
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a depus, ieri, o adresă, la Ministerul Finanţelor, pentru lămuriri cu privire la modul de acordare a subvenţiilor şi decontarea biletelor pentru transportul feroviar ale studenţilor.
"Dorim să se facă publice datele unui control referitor la gratuitatea oferită studenţilor", precizează transportatorii, care spun că strategia lansată la începutul acestui an are scop politic, "targetul fiind susţinerea anumitor categorii de transportatori şi obţinerea de avantaje băneşti din banii publici".
Transportatorii cer controlul ANAF
COTAR cere o verificare referitor la subvenţia de 80% transportului feroviar, "subvenţie care are ca target, de asemenea, obţinerea de fonduri de la bugetul de stat, având în vedere faptul că se aplică indiferent dacă locurile din garnitura de tren sunt ocupate sau nu".
"Având în vedere cele de mai sus, dorim să ni se comunice când a fost efecuat ultimul control de la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală sau ANAF, Directia Control, ori Curtea de Conturi, la companiile de transport feroviar care primesc aceste ajutoare băneşti nejustificate, de la bugetul statului", se mai arată în comunicatul transportatorilor.
Bilete "fără număr" la CFR
Aceştia mai spun că gratuitatea acordată celor 450.000 de studenţi se face fără a se putea ţine o evidenţă reală a biletelor cumpărate şi se dă „fără număr”. "Este clar că se pot emite tichete de călătorie pentru această categorie, tot „fără număr” şi fără a se putea verifica vreodată dacă operaţiunea este fictivă ori reală, în lipsa încasărilor, oricât de mici, în casierie, pentru fiecare bilet. Astfel, dl. Ionuţ Mişa este obligat de funcţia pe care o deţine să sesizeze organele de urmărire penală, pentru a stabili cine a lăsat aceste breşe şi în ce scop", spun transportatorii