Gașca de drogați, infractori de temut - Prietena ucigașului de la 2 mai SECHESTRA persoane pentru bani
Detalii halucinante despre tânăra care apare într-un videoclip alături de Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri au murit. Fata este implicată într-un dosar uriaș, după ce, împreună cu un grup de tineri de bani gata, au atacat și sechestrat un tânăr pentru a îi fura... portofelul cu Bitcoin! Și cum anturajul dictează legea, tânăra se mândrește pe rețele și cu consumul de stupefiante.
Este vorba despre Rebeca Lăzărescu. Tânăra s-a supranumit „oxicomană” în timp ce consuma substanțe periculoase alături de Vlad Pascu, tânărul care a ucis doi studenți după ce s-a urcat drogat la volan. Și se mândrește cu asta.
Fata nu e deloc străină de consumul de stupefiante. Mai mult, alături de anturajul ei, ar fi atacat și sechestrat un tânăr care avea un portofel electronic cu Bitcoin asupra lui. Infracțiunile lor au fost puse la cale cu mare atenție, tocmai pentru a pune mâna pe banii respectivi. Dosarul apare acum pe rolul Tribunalului Municipiului București.
Pe rețelele sociale, Rebeca și-a păstrat imaginea obișnuită, de consumatoare. Mai mult, a vrut să arate lumii întregi că și părinții ei sunt în temă cu tot ceea ce face. Într-o conversație cu mama ei, tânăra îi spune acesteia că a luat o pastilă, prescrisă în general pacienților cu stadii avansate de cancer. De altfel, un analgezic similar cu morfina, care dă dependență. Iar asta nu e tot. În altă postare, fata este avertizată de mama ei că este urmărită de poliție.
Anturajul lui Pascu nu se rezumă doar la Rebeca. Unul dintre prietenii lui Vlad Pascu, aflat vizibil sub influența substanțelor, a fost filmat chiar în timp ce bea detergent de vase.
Același prieten este filmat în lesă și se comportă precum un câine. Vlad Pascu este cel care se află în spatele camerei.
Între timp, pe platformele sociale apar noi imagini cu tânărul drogat, care se mândrea în trecut cu hainele și accesoriile de firmă.
„Când o să vină cineva care este îmbrăcat cu Supreme LV (n.r. Louis Vuitton) și are Jordan cu Dior în picioare și, mna... poartă un AP (n.r. Audemars Piguet) mai f... decât al meu sau, nu știu, poate Philip, ceva și vine ăla și îmi comentează „Tu te îmbraci prost rău de tot!”, în momentul ăla o să zic, da, mă îmbrac prost. Până atunci voi, care sunteți niște terminați și purtați Vagabond și mai duceți-vă-n p... mea, nu îmi mai comentați mine. Ați înțeles?”, a spus acesta într-un video.