MENIU

Gabriela Firea s-a întors pe Facebook, dar n-a "rezistat" mai mult de-o oră

Gabriela Firea a revenit pe contul oficial de Facebook, după ce, luni seară, l-a suspendat, ca urmare a valului de comentarii critice faţă de prezenţa sa la festivitatea organizată pentru Simona Halep. După o oră, contul a fost din nou suspendat sau "s-a blocat", asaltat din nou de sute de comentarii critice.

Luni seară, după ce a postat un mesaj în care-i numea "soroşişti" şi "cetăneţeni cu venin" pe cei care au fluierat-o la ceremonia de pe Arena Naţională, contul Gabrielei Firea a fost asaltat cu mii de comentarii critice şi chiar injurioase. După câteva zeci de minute, edilul general şi-a suspendat contul oficial, dar a distribuit mesajul pe altul mai puţin folosit. 

Marţi, în jurul orei 16:00, Gabriela Firea a revenit pe contul oficial, cu puţin peste 100 de comentarii, toate pozitive, însă în scurt timp a fost din nou asaltată de remarci critice. Imediat după ora 17:00, contul primarului general a fost din nou dezactivat.

Pe un cont paralel, Gabriela Firea a postat o ştire despre cum a fost premiat Rafael Nadal, câştigătorul Roland Garros la masculin, de către primarul Madridului. 

sursă foto: Inquam Photos

sursă capturi: FB/Gabriela Firea 

Mai multe articole despre:
Gabriela Firea