FRESH-REFRESH. AFINELE, micile BOMBE DE VITAMINE
Ştiaţi că afinele sunt nişte adevărate bombe pline de vitamine şi antioxidanţi! Chiar dacă sunt atât de micuţe, aceste fructe ne pot salva de multe rele. Consumate cu regularitate, ne ajută să ne păstrăm vederea încă tânără. Unde mai pui că pe cât sunt de bogate în vitamine, pe atât sunt de sărace în calorii deci nici nu îngraşă.
Afinele sunt nişte fructe interesante: pe cât sunt de mici, pe atât sunt de sănătoase. Afinele au cea mai mare capacitate antioxidanta dintre toate fructele. Unul dintre aceşti puternici antioxidanţi este antocianina, chiar substanţa care dă afinelor culoare lor albăstruie. Tot ea neutralizează radicalii liberi care duc la îmbătrânirea organismului şi ne ajută să ne menţinem vederea sănătoasă.
Studii recente au demonstrat şi că afinele ne ajută să slăbim. Asta pentru că sunt sărace în calorii dar şi pentru că reduc factorii de risc care ne determină să "facem burtă".
Bărbaţii predispuşi la boli de inimă care au băut suc de afine şi-au îmbunătăţit controlul glucozei şi al insulinei.
Afinele conţin un compus format din polimeri mari, precum moleculele grele, care inhiba creşterea bacteriilor gen E coli. Tot afinele au proprietăţi antibiotice, deci sunt bune pentru a lupta împotriva infecţiilor.