MENIU

Fragile, micile comori din pădure! Iată care sunt beneficiile consumului de fragi

Cresc în luminişurile pădurilor, la marginea drumurilor şi pe sub ramurile mai joase din grădini. Fragile se coc începând cu luna iunie sau chiar mai devreme, iar o ploaie rapidă de vară te ajută să le descoperi mai uşor, atunci când eşti într-o drumeţie pe cărări de munte.

Fragile au un gust şi aromă deosebit de plăcute şi de aceea cel mai bine este să le mănânci ca atare, fără alte adausuri. Pot fi asociate cu miere de albine, pentru a se intensifica efectul laxativ.

Beneficii:

Pe lângă vitamina C, licopenul şi betacarotenul existent în toate fructele roşii, fragile mai conţin şi vitamina E.

O cură cu fragi ajută la fortificarea sistemului imunitar, prin detoxifierea şi creşterea rezistenţei organismului. Pentru aceasta se recomandă să se consume zilnic, timp de 7-10 zile, o cantitate de 150-300 g fructe proaspete.

Consumul zilnic de fragi creşte rezistenţa organismului la căldură, reduce tensiunea arterială, tonifică sistemul nervos şi reduce moleşeala datorată caniculei. Diabetul, guta, ateroscleroza şi reumatismul se ameliorează.

Chiar dacă sunt bine acceptate de diabetici, se consumă cu mare atenţie de către persoanele cu probleme alergice.

Pentru ceaiul de fragi, se culeg fructele cu frunze cu tot şi se pun la uscat într-un loc călduros cu foarte multă lumină. Se pot şi usca separat, fructele la soare şi frunzele la umbră, după care se amestecă în proporţii egale.

Mai multe articole despre:
sănătate beneficii fragi