MENIU

FOTO + VIDEO | Scene șocante în plină stradă, la Arad. Un bărbat a tras cu arma, după ce a înjunghiat o persoană - Polițiștii îl caută

Scene șocante în plină stradă, la Arad

Un suspect care a tras focuri de armă pe o stradă din municipiul Arad în urma unui conflict cu un alt bărbat, pe care l-a rănit cu un obiect ascuţit, este dat în urmărire de către poliţişti, în timp ce victima a fost transportată la spital.

Incidentul a avut loc vineri seară, în municipiul Arad. Martorii care au asistat la scandal au sunat la 112, iar la faţa locului s-au deplasat poliţiştii şi un echipaj medical.

„Deschide ușa! Ori mori tu, ori eu!”, a strigat atacatorul către patronul carmangeriei.
Scenele șocante au fost surprinse de un client al carmangeriei. În imagini poate fi văzut atacatorul, ținând în mână un cuțit, iar în cealaltă pistolul cu bile, cu care și trage la un moment dat două focuri.

„În urma investigaţiilor a reieşit că un bărbat de 26 de ani l-ar fi împuns cu un obiect tăietor-înţepător şi ar fi tras două focuri de armă înspre un alt bărbat, de 29 de ani, ambii din municipiul Arad. Bărbatul de 29 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Livia Pescar.

Agresorul a fost identificat, însă nu a fost prins deocamdată, el fugind de la locul faptei cu o maşină, astfel că a fost dat în urmărire.

Poliţiştii urmează să stabilească ce armă a fost folosită de către agresor, deocamdată în acest caz fiind făcute cercetări pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi loviri şi alte violenţe, scrie Agerpres.

Mai multe articole despre:
arad focuri de arma barbat injunghiat