MENIU

FOTO | Incendiu VIOLENT la World Trade Center din Hong Kong! 1200 de persoane evacuate şi zeci de răniţi

Incendiu WTC China FOTO:China Post

Un incendiu violent a izbucnit miercuri la Hong Kong, într-o spălătorie din World Trade Center, la Causeway Bay, un turn de 38 de etaje în care se află birouri şi un centru comercial. Sute de persoane au fost blocate pe acoperiş, iar aproximativ 300 de persoane au fost evacuate la etajele superioare, în aşteptarea salvatorilor, potrivit poliţiei, relatează Huffington Post.

Zeci de persoane blocate în clădire s-au înghesuit în spaţii strâmte, pe un podium, în aer liber, la etajul al cincilea, uitându-se în jos şi aşteptând salvatori.

Un fum dens ieşea din turn, iar imagini şi înregistrări video realizate de către persoane blocate în interior surprind o vzibilitate redusă, fum în restaurante şi pe scărle clădirii.

FOTO:China Post

Pompieri au intervenit pentru a salva clienţi şi angajaţi blocaţi in clădirea de birouri.

Cel puţin 12 persoane au fost transportate la spital, au anunţat autorităţile.

FOTO:China Post

În total, aroximativ 1.200 de persoane au fost evacuate din imobil, potrivit presei locale.

Potrivit ziarului local South China Morning Post, o anchetă preliminară a poliţiei arată că incendul a izbucnit într-o sală a comutatoarelor electrice situată la primul etaj al centrului comercial.

Mai multe articole despre:
incendiu violent trade center china hong kong