FOTO | Accident teribil în Bistrița-Năsăud: 2 victime, în urma unui impact violent
Două persoane au fost rănite, în urma unui accident rutier petrecut, vineri seară, în localitatea Țăgșoru, județul Bistrița-Năsăud. O mașină condusă de un bărbat din Telciu a intrat într-un cap de pod și s-a răstrurnat, potrivit realitateadebistrita.net.
La fața locului au intervenit pompierii militari de la Sectia de Pompieri Sărmașu din cadrul ISU Mureș.
„Este vorba despre un autoturism ieșit în afara părții carosabile, din interior s-au autoevacuat cinci victime. Două dintre ele sunt de cod galben - vor fi transportate la spital, iar trei sunt de cod verde - nu necesita îngrijiri medicale", a transmis Dan Petru Daniel, purtătorul de cuvânt al ISU Mureș.
Una dintre victime a fost transportată la spitalul din Bistrița, iar cealaltă în Târgu Mureș.
Și polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au intervenit la fața locului, pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.
„Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că, pe Drumul Județean 151, la intrarea în localitatea Țăgșoru, un bărbat de 29 de ani din Telciu, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Sărmașu spre Budești, a pierdut controlul acestuia, a intrat în coliziune cu un cap de pod, după care s-a răsturnat.
Accidentul s-a soldat cu rănirea a două persoane, respectiv un bărbat și o femeie, ambii pasageri în autoturism.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul", a precizat pentru Realitatea de Bistrița, Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.