MENIU

Fostul șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, ajunge astăzi din nou în fața procurorilor

Fostul șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, ajunge astăzi din nou în fața procurorilor

Fostul șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, ajunge astăzi din nou în fața procurorilor de la Parchetul General. El va fi informat dacă i se acceptă sau nu cererea de recuzare a magistratului care se ocupă de caz. Audierea vine și în contextul în care șefa interimara dna a dispus un control la structura din Ploiești.

Comunicatul DNA:

Procurorul șef al DNA, doamna Anca Jurma, a dispus efectuarea unui control la Serviciul teritorial Ploiești, având ca obiect:

1. situația dosarelor și lucrărilor care privesc, indiferent de calitatea lor procesuală, pe Vlad Cosma, Andreea Cosma și Mircea Cosma, aflate în lucru la Serviciul teritorial Ploiești, stadiul urmăririi penale sau al soluționării acestor dosare/lucrări și procurorii desemnați cu soluționarea lor;

2. verificarea actelor și măsurilor procesuale dispuse de domnul procuror Onea Lucian Gabriel în dosarele și lucrările care privesc, indiferent de calitatea lor procesuală, pe Vlad Cosma, Andreea Cosma și Mircea Cosma, aflate în lucru la Serviciul Teritorial Ploiești, după data de 21.05.2018.

Sursa: realitateadeprahova.net

Mai multe articole despre:
DNA Ploieşti lucian onea