Focar de coronavirus la un cămin de bătrâni din Craiova! Cum s-au îmbolnăvit de COVID-19
Focar de coronavirus la un cămin de bătrâni din Craiova, anunță realitateadecraiova.net.
După ce au fost testați pozitiv, seniorii au fost transportați, pe rând, cu izoleta, la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeş” din Craiova.
Vârstnicii erau internați într-un cămin privat „Sf. Mina” din Craiova. Nu aveau simptome, dar în urma testărilor făcute a reieșit că sunt pozitivi.
Direcția de Sănătate Publică Dolj a declanșat o anchetă epidemiologică și a început deja și testarea altor persoane.
Bătrânii nu aveau voie să primească vizite, așa că cel mai probabil s-au infectat de la vreun angajat.
De aceea au fost testați și toti angajații.
Se aşteaptă acum rezultatele testelor făcute pentru angajaţii căminului.
Până sâmbătă, 4 iulie, în județul Dolj erau 324 de persoane confirmate cu COVID-19. Potrivit Prefecturii Dolj, situația epidemiologică este următoarea până vineri, 3 iulie: 2.809 de persoane erau izolate voluntar la domiciliu; 24 de persoane în carantină; 3.011 de persoane au ieșit din carantină; 27.825 au ieșit din izolare voluntară la domiciliu și 250 de persoane vindecate, scrie realitateadecraiova.net. Începând cu 4 iulie, nu mai este prezentat și bilanțul celor carantinați/izolați în urma deciziei Curții Constituționale, potrivit căreia pacienții pot cere externarea chiar dacă sunt infectați cu noul coronavirus.