Florin Cîțu, despre renegocierea PNRR: premierul cu ministrul Muncii și ministrul Finanțelor pot merge la Bruxelles, cu argumente. Dacă ei reușesc, noi vom susține
Premierul cu ministrul Muncii și ministrul Finanțelor pot merge la Bruxelles cu argumente să obțină o renegociere a PNRR, a declarat, astăzi, la Parlament, președintele PNL, Florin Cîțu.
"Premierul cu ministrul Muncii și ministrul Finanțelor pot merge la Bruxelles, dacă ei vor obține noi vom susține… (modificarea PNRR) dar acolo se decide dacă se modifică PNRR”, a spus Cîțu.
„Creșterea pensiilor nu poate fi făcută fără ministerul Finanțelor. Dacă există venituri, sigur că noi vom susține o creștere a pensiilor. Există și varianta în care se discută un deficit mai mare, totul este posibil. Este nevoie de o soluție care să vină de la Guvern”, a mai declarat liderul PNL.