Florin Cîțu: ”Protestele polițiștilor nu au rost, nu le scad veniturile.” Atac voalat la adresa liderilor de sindicat
Florin Cîțu a declarat, vineri, că nu înțelege care e rostul protestelor polițiștilor în condițiile în care veniturile le rămân la nivelul de anul trecut. Premierul a lansat un atac voalat la adresa liderilor de sindicat, propunând ”o discuție onestă în societate” legată de faptul că aceștia sunt singurii care au rămas în aceleași funcții 30 de ani.
Cîțu a amintit că în 2020, deși țara a trecut prin cea mai mare criză din ultimii 100 de ani, salariile din sectorul public au crescut mai mult decât media UE, în timp ce, în sectorul privat, 1,4 milioane de oameni au fost în șomaj tehnic.
”În 2017 au fost foarte mulţi oameni în stradă pentru că Guvernul PSD a dat OUG 13. În 2020, România a trecut prin cea mai mare criză din ultima sută de ani. Salariile din sectorul public au crescut, în medie, cu 8% faţă de creşterea din UE, de 3%. În sectorul privat am 1,4 milioane de oameni în şomaj tehnic, niciun protest. Am reuşit, prin măsurile pe care le-am luat, să păstrăm locurile de muncă ale celor 1,4 milioane de oameni, care au reuşit să se întoarcă şi împreună am reuşit cea mai mare creştere economică în trimestrul 4 din UE. În 2021, veniturile din sectorul bugetar rămân la nivelul anului 2020, cu acea creştere din 2020, cu o inflaţie în scădere. Nu înţeleg rostul acestor proteste. Deci veniturile rămân la nivelul anului 2020. Asta a fost decizia. Mai mult de atât nu am ce să vă spun”, a spus Premierul, la Parlament.
Șeful Guvernului a precizat că anul acesta nu vor exista creșteri salariale nici în sectorul privat, pentru că este în continuare criză economică. ”Deci mi se pare necinstit faţă de ceea ce se întâmplă în sectorul privat ceea ce se întâmplă cu aceste proteste. În sectorul privat avem oameni care plătesc taxele, ne plătesc salariile şi totuşi au trecut printr-o perioadă dificilă şi merg mai departe”, a adăugat Cîțu.
Premierul a menţionat că este nevoie de o discuţie în societate despre faptul că liderii de sindicat sunt singurii care au rămas în funcţie de 30 de ani.
”Aş vrea să revin asupra acestor proteste. Aici cred că putem să avem o discuţie onestă noi în societate. Singurii oameni care au rămas în funcţie 30 de ani sunt liderii de sindicat. Este în regulă, în timp ce în restul societăţii se mai fac schimbări? Haideţi să mai discutăm şi despre această lege, să vedem cum ajung şi acele cotizaţii, sunt automat făcute din conturile oamenilor. Este ok să se ia automat din conturile oamenilor?”, a mai declarat Cîţu.
Miercuri, reprezentanţii Federaţiei Publisind au protestat la Palatul Cotroceni faţă de îngheţarea salariilor şi sporurilor şi a neindexării pensiilor cu valoarea inflaţiei, cerând şi o majorare a salariului minim corelată cu majorarea preţurilor.