MENIU

Firmele au peste 15.500 de joburi vacante. Ce caută angajatorii

Peste 15.500 de locuri de muncă sunt disponibile, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Cluj, Prahova, Arad şi Iaşi, iar cele mai puţine în Mehedinţi, Suceava, Bacău, Sălaj, Caraş-Severin şi Gorj, informează, vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), potrivit Mediafax.

Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la nivel naţional sunt vacante 15.598 de locuri de muncă.

Cele mai multe posturi sunt disponibile în Bucureşti (2.454) şi judeţele Cluj (1.512), Prahova (1.268), Arad (973), Iaşi (802), Argeş (756), Timiş (671) şi Ilfov (669).

Judeţele în care se înregistrează cele mai puţine locuri de muncă sunt: Mehedinţi (15), Suceava (42), Bacău (49), Sălaj (50), Caraş-Severin (59), Gorj (66), Ialomiţa (67) şi Buzău (70).

La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate 1.317 locuri de muncă, cele mai multe pentru: analist servicii client (91), programator (86), şef departament mărfuri alimentare şi nealimentare (53), inginer mecanic (47), cercetător în fizică (40), inginer de sistem în informatică (29), contabil (26) şi consilier juridic (24).

Pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 14.281 locuri de muncă, cele mai multe pentru: confecţioner-asamblor articole din textile (1.316), muncitor necalificat în industria confecţiilor (975), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (880), lucrător comercial (652), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (456) şi manipulant mărfuri (430).

Mai multe articole despre:
joburi angajatori ANOFM