MENIU

Firea, față în față cu Dragnea la dezbaterea pe buget. "Nu am de ce să fug"

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că va participa miercuri la ora 14.00 la dezbaterea pe buget alături de primarii din Asociația Municipiilor din România (AMR), la care va participa și șeful PSD, Liviu Dragnea. 

Gabriela Firea apreciază faptul că se mai organizează o întâlnire pe tema bugetului şi a declarat că se va prezenta la şedinţă, deoarece nu are de ce să fugă.

Întrebată marţi de jurnalişti, cu prilejul unei declaraţii de presă, dacă va participa şi liderul PSD, Liviu Dragnea, Gabriela Firea a răspuns: "Primăria Capitalei e membru cu drepturi depline în Asociaţia Municipiilor din România. Din nefericire, până acum punctele de vedere exprimate şi de noi în cadrul asociaţiei nu au fost luate în considerare. Consider că a fost un dialog de formă, şi nu de fond. E bine totuşi şi încurajez faptul că se mai organizează mâine o întâlnire, la ora 14,00, la care am înţeles că şi-a anunţat prezenţa şi domnul la care aţi făcut referire. Nu îi ştiu programul exact, chiar nu mă ocup cu agenda domniei sale, am depăşit demult nivelul de secretara cuiva, nu că ar fi o ruşine. Eu mă voi prezenta, pentru că nu am de ce să fug", a afirmat Gabriela Firea.

În ceea ce priveşte liderul PSD, ea a spus că îl aşteaptă ori într-o conferinţă de presă publică ori într-un studio de televiziune, pe oricare îl alege dumnealui, cu orice moderator preferă, pentru a discuta despre faptul că el spune că bugetul Capitalei a crescut şi de fapt a scăzut.

"Mai mult decât atât, circumstanţă agravantă - am auzit, după comitetul executiv, o declaraţie de genul: 'Nu eu am decis această împărţire de bani, nici Parlamentul şi nici Guvernul, ei au decis între ei'. (...) Cum poate veni preşedintele celui mai mare partid din România, aflat la guvernare, să spună că nu el a decis, nu Guvernul, nu Parlamentul, nu ministerul? Cineva. S-au adunat într-o cameră nişte persoane şi au luat această decizie - domnii primari de sectoare, în speţă cu domnul ministru de Finanţe. (...) Aş putea să spun şi eu, primarul general al Capitalei, împreună cu cinci-şase primari de mari municipii (...) mergem la domnul Teodorovici în birou, semnăm împreună o foaie şi spunem: 'Domnul ministru, noi am decis împreună, am semnat, aşa să fie, cum spunem noi'. Vreau să subliniez situaţia hilară în care ne aflăm, că nici măcar nu a avut bărbăţia politică să recunoască faptul că i-a obligat pe reprezentanţii Ministerului de Finanţe să taie cu barda de la Capitală şi să-i ducem nu ştiu unde aceşti bani", a declarat Gabriela Firea.

În opinia sa, a veni în faţa ţării să spui că nu tu ai decis, nu Guvernul, nu Parlamentul, ci nişte persoane particulare, într-un birou, constituie "circumstanţă agravantă" iar instituţiile statului trebuie să se autosesizeze.

"În primul rând, respectivii domni primari (...) nu aveau nicio calitate. Unitate administrativ-teritorială e municipiul Bucureşti, reprezentat de Primăria Capitalei şi CGMB. Domnul ministru de Finanţe a discutat cu reprezentanţi ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale, ce n-au putere de asociere decât prin votul şi mandatul CGMB, pe care nu şi l-au luat, că aş fi ştiut, că eram la serviciu", a adăugat Gabriela Firea.

Liderii coaliţiei de guvernare PSD - ALDE s-au reunit marţi în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, discuţiile vizând proiectul de buget pe 2019. Discuţiile vor continua însă şi miercuri, fiind invitaţi şi reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi ai Asociaţiei Municipiilor din România. "Mâine îi chemăm pe cei de la Transporturi. (...) Mâine vrem să ne mai întâlnim cu Asociaţia Municipiilor, să mai discutăm şi cu ei. (...) S-ar putea să vină AMR-ul aici. (...) Mâine o să discutăm infrastructura rutieră, feroviară", au declarat surse politice citate de Agerpres.

Mai multe articole despre:
Liviu Dragnea Gabriela Firea