Fenomen astronomic rar pe 3 decembrie 2017: Cum ne influenţează SUPER LUNĂ
SUPER LUNĂ 3 decembrie 2017. Luna plină sau „luna plină rece” va avea loc pe 3 decembrie, 2017. Acest eveniment astrologic este posibil atunci când luna se apropie foarte mult de Pământ.
Super lunile din emisfera nordică, mai ales pe durata iernii, par să fie mai mari decât cele din restul anului. În acest moment al anului, luna este mai aproape de soare, iar acesta o împinge mai mult către pământ.
Decembrie este o lună importantă în astrologie, având în vedere multitudinea de schimbări și transformări care au loc.
Aceste schimbări și transformări ne vor ajuta, într-adevăr, aducându-ne o nouă energie și o nouă perspectivă pentru anul care urmează.
Ultima Lună Plină din 2017, cade în semnul Gemenilor, și anume pe 03 decembrie, în aceeași zi cu începerea perioadei lui Mercur Retrograd (03 – 22 Decembrie).
Această Lună Plină este, de asemenea, o Super Lună, ceea ce înseamnă că energia sa va fi amplificată.
Luna Plină a lunii Decembrie este o Super Lună extrem de puternică. În acest interval, este posibil să simțim că evoluăm.
Importanța acestei luni constă în ieșirea adevărului la suprafață. Este momentul în care vom auzi lucruri lucruri sau chiar secrete care urmează să fie dezvăluite, această Lună Plină fiind lumina desăvârșită a adevărului.
Dacă tu sau cineva pe care-l cunoști, ați reținut adevărul sau ați acționat greșit, această Lună Plină poate forța spunerea lucrurilor pe nume. Adevărul este pe cale să fie dezvăluit, deci fii răbdător și acceptă realitatea.
Dacă există un adevăr pentru care a sosit momentul ca acesta să vină la suprafață, această Lună Plină va fi, cu siguranță, un declanșator.
Dacă ești o persoană care spune adevărul, nu vei avea de ce să-ți faci griji, însă dacă vorbești pornind de la ego-ul tău, lucrurile ar putea fi mai dificil de parcurs. Există o imensă energie pozitivă care înconjoară această Lună Plină și se pare că, într-adevăr, ne va ajuta să ajungem la potențialul nostru maxim.
Anul 2017 este anul noilor începuturi și se pare că această Lună Plină este punctul final al acestei energii.
Folosește Luna Plină ca pe o ocazie de a sărbători cât de departe ai ajuns și de a te felicita pentru acest nou început.
Tot ceea ce primești de la Univers reprezintă o lecție, așa că este foarte important să ne amintim care este rostul călătoriei pe pământ.
Deci, folosește-te de energia acestei Luni Pline pentru a te bucura de viață, indiferent de situația în care te afli acum. Totul se poate schimba, trebuie doar să fii deschis către nou!
IATĂ CARE SUNT CELE MAI BUNE ZILE DIN DECEMBRIE:
Tunde-te pe 1, 23, 24 sau 25 decembire.
Mergi la stomatolog pe 9 sau 10 decembrie.
Renunță la fumat pe 9 sau 14 decembrie.
Începe o dietă pe 9 sau 14.
Dacă vrei să te mai îngrași puțin, poți începe o cură pe 1 sau 29 decembrie.
Sursa: secretele.com