MENIU

Femeile din Arabia Saudită vor avea voie pe stadion

Încă o veste bună pentru femeile din Arabia Saudită. Una dintre cele mai conservatoare țări din lume urmează să permită prezența femeilor pe stadioane, după ce în luna septembrie, persoanele de sex feminin au primit dreptul de a conduce un autoturism.

Potrivit Reuters, stadioanele din Djedda, Dammam și Riad vor fi pregătite pentru a acomoda prezența familiilor la începutul anului viitor, se arată într-un comunicat al autorităților publicat de agenția de presă de stat.

În luna septembrie, Arabia Saudită a anunțată că, începând din iunie 2018, femeile vor putea conduce autoturisme, devenind astfel ultima țară din lume care a interzis acest drept.

Mai multe articole despre:
femei drepturi Arabia Saudită condus