Faţă în faţă cu Marte, "Planeta Roşie" e mai aproape ca niciodată
La doar câteva zile după cea mai mare eclipsă de lună a secolului, marţi seară un nou fenomen astronomic impresionant poate fi observat pe cer, evident dacă nu vor fi nori. Marte va fi la cea mai mică distanţă de Pământ, o poziţia în care nu s-a mai aflat din 2003, potrivit NASA.
Distanţa la care Planeta Roşie se va afla de Terra este de aproximativ 58 de milioane de kilometri, în condiţiile în care cea mai mică distanţă posibilă la care Marte se poate apropia este de 54,6 milioane de kilometri. Distanța medie între cele două planete este de 225 de milioane de kilometri şi se pot depărta la maxim 402,3 milioane de kilometri.
În 2003, Marte s-a apropiat la numai 56,3 milioane de kilometri, cea mai mică distanță în circa 60.000 de ani. Planetele vor fi din nou atât de aproape în 2287. Planeta roșie s-a mai apropiat la 69,2 milioane de kilometri de Terra în 2005.
Potrivit specialiştilor NASA, dacă vreţi să vedeţi fenomenul şi nu puteţi merge la un observator, un binoclu clasic vă poate ajuta foarte mult. Puteţi vedea astfel furtuna uriașă de praf din atmosfera planetei.
Reţeau de socializare Facebook marchează impresionantul fenomen astronomic cu o grafică animată specială.
Observator astronomic "Vasile Urseanu" din Bucureşti are program special dedicat observării Planetei Roşii, între oreele 21:00-03:00. Tot marţi seară se vor putea putea observa planetele Venus, Jupiter și Saturn.
Observațiile astronomice se pot face doar dacă cerul este senin!
sursă foto: telegraph.co.uk
sursă: facebook.com