Evazioniștii ar putea scăpa de închisoare dacă dau banii înapoi
Evazioniștii condamnați la închisoare între doi și 15 ani ar urma să scape de executarea pedepsei dacă achită integral prejudiciul sau își iau angajamentul de a acoperi prejudiciul într-o anumită perioadă, potrivit unui proiect de lege înregistrat recent în Parlament.
Astfel, documentul ar urma să modifice Legea evaziunii fiscale și să aducă statului, potrivit inițiatorilor, un dublu câștig: atât recuperarea rapidă a prejudiciilor, cât și scutirea cheltuielilor cu detenția condamnaților.
Anularea pedepsei cu închisoarea pentru fapte grave de evaziune fiscală este inclusă într-o Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, document înregistrat recent la Senat de mai mulți deputați PSD.
Potrivit proiectului de act normativ, care are nevoie de aprobarea Parlamentului și promulgarea prin decret prezidențial pentru a se aplica, faptele de evaziune fiscală pentru care se acordă pedepse cu închisoare între doi și 15 ani, cu posibilitatea majorării, vor fi anulate, atât timp cât în cursul urmării penale se va achita integral prejudiciul creat.
"În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9 (din Legea evaziunii fiscale, n. red.), dacă în cursul urmăririi penale inculpatul acoperă integral pretențiile părții civile, se va dispune clasarea cauzei", scrie în propunerea legislativă semnată de 16 deputați ai partidului de guvernământ.