Europa, copleșită de migranți - Cum au ajuns teroriștii în UE - Alertă majoră de securitate
Europa este tot mai copleșită de migranți musulmani, iar odată cu aceștia, state importante din UE au devenit gazde pentru teroriști. Radicalismul islamic a devenit la fel de extins și primejdios, după cum au arătat-o chiar atentatele din ultimii ani. Ultimul atac, cel din Bruxelles, a fost comis de un individ de origine tunisiană.
În 2019 criminalul a făcut cerere de azil. I-a fost refuzată, dar a rămas ilegal pe teritoriul Belgiei. Ar fi ajuns în mijlocul Europei pe aceeași rută periculoasă tranzitată de mii de migranți anual - cea de-a lungul Mediteranei Centrale.
Este considerată cea mai periculoasă rută de migraţie din lume, iar în ultimul an, numărul celor care au ajuns în UE s-a dublat, ajungând astfel la cel mai înalt nivel din ultimul deceniu. Traseul este atât de periculos încât peste 2.000 de persoane care încercau să ajungă ilegal în UE au dispărut în Marea Mediterană, numai în acest an.
Ruta din Libia sau Tunisia spre nord, până în Grecia sau Italia, poate dura câteva zile. Este făcută cu bărci inadecvate sau supraîncărcate. În iunie anul acesta, un vas de pescuit care transporta până la 750 de persoane s-a scufundat în apele internaţionale, în apropiere de coasta de vest a Greciei. Doar 104 oameni au fost salvați.
De altfel, cartierul din Bruxelles în care a fost prins teroristul de 45 de ani este unul mixt. Întregul oraș este un conglomerat de 19 entități distincte.
De asemenea, potrivit datelor, majoritatea celor care au comis atentatele din Paris, în 2015, proveneau din Bruxelles, în special din cartierul cu mare concentrație musulmană Molenbeek. Au urmat, în 2016, atentatele cu bombe din Bruxelles, de la aeroportul internațional și din stațiile de metrou, soldate cu 38 morți.
O altă rută terestră care aduce migranți în Europa trece prin Macedonia de Nord şi Serbia către Croaţia, Slovenia şi Ungaria. A rămas a doua cea mai activă.
Odată cu valul de migranți, specialiștii din întreaga Europă au venit cu avertismente. Terorismul este în creștere, iar asta ar fi dovedit-o chiar atentatele din marile orașe, din ultimii ani.
În Europa preponderent creștină, oamenii încă stau la cozi în biserici pentru a se ruga la sfinți. Numai în România, peste 300.000 de oameni au luat parte la pelerinajul de la Iași, de sfânta Paraschiva, considerat cel mai mare din țară.