"Eu n-am fost ca ei". Confesiunea asistentei concediate pentru că a încălcat codul tăcerii
Timp de 24 de ani, Mariana Luceanu a fost asistentă medicală la cel mai mare spital public din România, Spitalul Universitar de Urgență București. A lucrat la Anestezie, dar în timpul gărzilor a făcut de toate: a resuscitat, a îngrijit oameni călcați de tramvai, copii arși, bătrâni sinucigași; a tras de tărgi, a muncit până n-a mai putut în haosul spitalului românesc în care toți fac de toate.
A făcut parte și din sistemul de atenții, nelipsit din niciun spital românesc. Codul șpăgii nu e greu de spart. "Pe plic, într-un colț, vezi scris M1 «mâna întâia». Apoi e M2, A – anestezist și R – rezident. Iar dacă medicul îmi dădea și mie la finalul zilei 20 – 30 de lei, spuneam "Mulțumesc!". Și o făceam pentru că știam că eu am muncit în ziua aia, nu el!”, spune Mariana. E mult patos în confesiunea ei, dar nu putem intra altfel într-o lume plină de mistere cum e cea a oamenilor care lucrează în spital. Cum se privesc unii pe alții, medici și asistente, despărțiți de salarii și statut social. Cum ajung să se deteste și totuși să slujească zi de zi un interes atât de mare cum este cel al salvării de vieți?
Într-o zi, asistenta Mariana a decis să nu mai tacă. Să arunce o lumină peste fața nevăzută a sistemului medical, din care făcea parte.
Sursa: recorder.ro