Elev: Balul Bobocilor la care tinerii au MIMAT ACTUL SEXUAL, organizat de ŞCOALĂ
Show erotic cu adolescenţi la un Bal al Bobocilor. Mai multe eleve de clasa a IX-a de la Colegiul Tehnic de Comunicaţii "Augustin Maior" din Cluj-Napoca, aparent participante la concursul de miss, au mimat sexul oral partenerilor lor, de asemenea elevi. Directorul unităţii de învăţământ susţine că manifestarea respectivă nu a fost organizată de şcoală, ci de părinți. Acum, o elevă spune că a fost organizat de şcoală.
Eleva care a postat pozele cu proba obscenă, în care concurentele pentru titlul de Miss Boboc erau nevoite să mănânce o banană dintre picioarele partenerilor, susține că evenimentul ar fi fost organizat de școală, însă niciun profesor sau părinte nu a luat parte la bal.
"Era organizat de școală (balul – n.red.), dar cadrele didactice nu au luat parte la acest bal. Nu era niciunul dintre părinți și niciunul dintre profesori. Era un bal al bobocilor și era un concurs. Pur și simplu, erau niște probe pentru Miss Boboc. Probabil că dacă una dintre fete sau unul dintre participanți refuza proba, erau descalificați. Poate că s-au mai întâmplat probe dintr-astea. Cum eu nu am participat la baluri de multă vreme, nu mi-am dat seama unde s-ar fi putut ajunge. Din punctul meu de vedere, nu văd să fie ceva rău în chestia asta, nu văd niște acte sexuale sau știu eu... Eu le văd doar niște simple probe la un bal, nu văd nimic rău în chestia asta, adică... Dacă alții au alte probleme sau văd altfel, asta este fix problema lor. Fiecare își dă cu părerea, are dreptul", a declarat una dintre participante potrivit stiridecluj.ro
GALERIE FOTO. Eleve de 15 ani, surprinse în ipostaze obscene la BALUL BOBOCILOR
BALUL BOBOCILOR organizat de părinţi
Valentin Cuibus, inspector şef aş ISJ Cluj, a declarat la REALITATEA TV că a fost un eveniment privat. "Balul Bobocilor a avut loc într-un club privat, nu a participat niciun profesor. Asociaţiile de Părinţi au organizat evenimentul. A fost o discuţie doar între elevi şi părinţi, o acţiune privată", a declarat Cuibus.
Acesta a mai spus că se fac cercetări pentru a se afla cine a închiriat localul. "S-a sesizat şi Poliţia care face o cercetare dacă s-au consumat băuturile alcoolice", a declarat Cuibus la REALITATEA TV, care a precizat că probabil de scenariu s-au ocupat persoane angajate. "Şcoala face o anchetă, vom vedea exact cine a fost implicat. Nimeni din şcoală nu a participat", a mai spus Cuibus.
Cât despre educaţia sexuală, Cuibus a spus că există opţionale însă cea mai importantă este familia şi felul în care familia se implică în educaţia copilului.
Psiholog: "Fetele au fost puse într-o postură umilitoare"
Keren Rosner, psiholog, a declarat la REALITATEA TV că acest comportament este de la părinţii care nu-şi mai cenzurează discursul. "Imită comportamentul adulţilor, reflectă preferinţele societăţii. Îi încurajează în acest fel, privesc", a declarat Keren Rosner la REALITATEA TV.
Observăm un comportament dezinhibiat, nepotrivit. Părinţii, în loc să refuze, au participat", a declarat Keren Rosner la REALITATEA TV. Psihologul a mai spus că acest tip de comportament vine de la accesul la Internet.
"Fetele au fost puse intr-o situaţie penibilă, greu de imaginat că părinţii au putut să le vadă intr-o postură atât de umilitoare", a mai spus psihologul la REALITATEA TV.