Elena Udrea nu mai este cetățean de onoare al Severinului. Orașul a acordat titluri pe bandă rulantă
Fostul ministrul al Muncii, Elena Udrea, a rămas luni fără titlul de onoare al municipiului Drobeta Turnu Severin, ca urmare a condamnării sale în dosarul Gala Bute. Orașul de la malul Dunării este recunoscut drept o fabrică de cetățeni de onoare, printre cei care dețin acest titlu aflându-se chiar și fostul președinte Traian Băsescu.
În ședința Consiliului local Drobeta Turnu-Severin de luni a fost adoptat cu o largă majoritare, proiectul de hotărâre prin care fostul ministru al turismului, Elena Udrea, a rămas fără titlul de cetățean de onoare al municipiului Drobeta Turnu Severin.
Motivul a fost acela că, în urma condamnării Elenei Udrea la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, aceasta ar aduce grave prejudicii de imagine municipiului Drobeta Turnu-Severin, potrivit TV Oltenia.
Un singur consilier PMP n-a votat hotărârea, argumentând că, indiferent de ce a făcut după, la vremea când a primit titlul, în 2010, Elena Udrea a adus cea mai mare infuzie de fonduri dirijate de la guvern, circa 120 de milioane de euro, din care peste 100 de milioane din bani europeni.
În 2019, în urma unui scandal uriaș, consiliul local Drobeta Turnu Severin i-a retras titlul de cetățean de onoare cunoscutului caricaturist Ștefan Popa Popa\"s, ca urmare a unor comentarii considerate jignitoare la adresa oltenilor.
Mai multe articole despre:
elena udrea cetatean de onoare
elena udrea drobeta turnu severin
udrea severin