Efecte coronavirus: numărul contractelor de muncă suspendate depășește 950.000
Aproximativ 100.000 de contracte individuale de muncă (CIM) au fost suspendate de la intrarea în vigoare a stării de urgenţă (16 martie) și până în prezent, potrivit cifrelor Inspecţiei Muncii date astăzi publicităţii de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS), relatează Agerpres.
Ministerul Muncii anunţa vineri 884.349 de contracte de muncă suspendate, ceea ce face ca numărul acestora să fi crescut cu 68.580 într-o singură zi lucrătoare.
Dintre cele 952.929 de contracte individuale de muncă anunţate de MMPS ca fiind suspendate până astăzi, 278.408 provin din industria prelucrătoare, 188.468 din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul/repararea autovehiculelor şi motocicletelor, iar 118.277 din industria hotelurilor şi restaurantelor.
Alte 187.548 de contracte individuale de muncă au încetat, de la instituirea stării de urgenţă şi până luni, astfel: 36.783 de contracte de muncă în domeniul comerţului cu ridicata şi amănuntul/repararea autovehiculelor şi motocicletelor, 32.494 în industria prelucrătoare, iar 23.286 de contracte de muncă în domeniul construcţiilor, mai arată sursa citată.