MENIU

Edward Snowden a primit rezidență permanentă în Rusia

edward snowden

Autorităţile ruse i-au acordat rezidenţă permanentă lui Edward Snowden, fostul colaborator al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), care fugise în această țară după ce a dezvăluit documente secrete despre activităţi ale Agenţiei pentru Siguranţă Naţională (NSA), conform CNN.

„Edward Snowden a primit permis de rezidenţă pe termen nedeterminat”, a anunţat joi avocatul acestuia, Anatoly Kucherena, citat de Hotnews.

Edward Snowden a fugit din Statele Unite şi a primit azil în Rusia, după ce a dezvăluit în 2013 documente secrete despre operaţiuni internaţionale de supraveghere desfăşurate de NSA. În august anul acesta, preşedintele american Donald Trump a sugerat că analizează posibilitatea graţierii lui Edward Snowden.

„Voi începe să mă gândesc la acest lucru”, a afirmat Donald Trump, referindu-se la graţiere. Anterior, Donald Trump declarase că „multă lume crede că Edward Snowden nu este tratat corect” de autorităţile americane.

În contrapartidă, procurorii americani cer ca Edward Snowden să fie extrădat din Rusia pentru a fi judecat pentru spionaj. Avocatul rus al lui Edward Snowden, Anatoly Kucherena, a declarat că autorităţile americane nu trebuie să acorde doar graţiere, ci şi să renunţe la toate acuzaţiile.

Mai multe articole despre:
snowden