MENIU

Durere fără margini pentru una dintre cele mai îndrăgite artiste din România: Soțul acesteia a DECEDAT

Marcela Fota, una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară, trece prin clipe grele: soțul acesteia a murit, luni după-amiază, după ce a făcut infarct, la doar 47 de ani.

Poliţişti din cadrul Secției 4 Poliție Craiova au fost sesizaţi că unei persoane i s-a făcut rău în incinta unui birou de copiat acte din zona Pieţei Centrale, din Craiova.

Din păcate manevrele de resuscitare nu au avut niciun rezultat, iar medicii au fost nevoiţi să declare decesul bărbatului.

„În cursul acestei zile, poliţişti din cadrul Secției 4 Poliție Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul ca unei persoane i s-a făcut rău în incinta unui birou de copiat acte din zona Pieţei Centrale, din Craiova. La fața locului s-au deplasat poliţiştii care au identificat un bărbat de 47 ani, căruia i se efectuau manevre de resuscitare de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Dolj fără succes însă, fiind declarat decesul acestuia.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul savârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet competentă. Totodată a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului”, a anunțat IPJ Dolj.

Marcela Fota s-a căsătorit anul trecut, în luna februarie, după 13 ani de relație. Marcela Fota și soțul ei au împreună un băiețel.

Mai multe articole despre:
marcela fota