Dumitru Iliescu: Am vorbit cu Hrebenciuc în august, nu mi-a cerut nimic. Nu cunosc vreun angajat DNA
Fostul şef al SPP Dumitru Iliescu declară că s-a întâlnit cu Viorel Hrebenciuc în luna august, însă spune că acesta nu i-a cerut nimic, iar el nu cunoaşte niciun angajat al DNA.
”Eu m-am întâlnit cu domnnul Hrebenciuc, dar nu ştiu dacă pe 13 august. Dar nu mi-a cerut aşa ceva mie. El este naşul meu, m-am văzut de multe ori cu el. Nici eu nu i-am cerut nimic. L-am căutat eu şi l-am rugat să mă ajute să o angajez pe fiica mea. El a zis că o să încerce să mă ajute. Nu mi-a spus să-i dau de la DNA informaţii”, a declarat generalul Dumitru Iliescu, într-un interviu la B1 TV.
De asemenea, acesta susţine că nu cunoaşte niciun angajat al DNA.
”Dacă e vreun angajat DNA implicat, cu siguranţă se va afla, pentru că ei sunt monitorizaţi. Nu cunosc niciun angajat al DNA şi nici nu am o persoană care să ţină cu vreun angajat al DNA. La o singură persoană m-am dus să-i sesizez nişte fapte, la Secţia militară, în urmă cu 4-5 ani. Nu s-a pus problema niciodată să se facă un schimb de servicii între mine şi domnul Hrebenciuc”, a mai spus Dumitru Iliescu.