DSP Timiş: Testele refăcute la 7 nou-născuţi, declaraţi iniţial pozitivi, au ieşit negative
Retestările primilor şapte dintre cei 10 nou-născuţi de la Maternitatea Odobescu din Timişoara, declaraţi iniţial pozitiv cu COVID-19, au arătat că aceştia sunt negativi, rezultatele celorlalte trei probe de retestare fiind aşteptate de la laboratoarele din judeţele din care provin, a informat, joi, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş.
Dintre cei zece nou-născuţi, șase sunt din judeţul Timiş. Cinci au fost lăsaţi deja la domiciliu, iar celălalt nou-născut a necesitat menţinerea internării la Secţia de neonatologie a spitalului.
"Ei au fost retestaţi (...) şi sunt negativi. Pentru ceilalţi patru nou-născuţi au fost contactate direcţiile de sănătate publică pe raza cărora au fost externaţi nou-născuţii depistaţi pozitiv în cadrul Maternităţii Odobescu, în vederea monitorizării şi retestării acestora. Din informaţiile primite până acum, un prim test pentru unul dintre cei patru nou-născuţi este negativ, iar pentru ceilalţi probele sunt în lucru", a informat joi seara, purtătorul de cuvânt al DSP Timiş, Cornelia Bubatu.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, marţi, că toţi cei zece nou-născuţi la Maternitatea Odobescu din Timişoara care au fost depistaţi pozitiv la COVID-19 vor fi retestaţi la un alt laborator de boli infecţioase, menţionând că speră ca testele iniţiale să fie "fals pozitive".