Dramă în spitalele din Marea Britanie. Un tânăr asistent medical din Anglia a pierdut lupta cu COVID-19
John Alagos (23), un tânăr asistent medical din Marea Britanie, a decedat după o tură de 12 ore, în care nu a folosit protecția adecvată în lupta cu virusul. Acesta lucra la spitalul general din Watford. Deși putea să plece acasă, Alagos a rămas peste program, pentru a-și ajuta echipa aflată în deficit de personal. Este al treilea asistent medical care își pierde viața în Marea Britanie dintre cei care lucrează în NHS (Sistemul Național de Sănătate).
John Alagos este considerat a fi cel mai tânăr membru al staffului medical care-și pierde viața în lupta cu virusul SARS-CoV-2. Mama acestuia susține că fiul ei nu se simțea bine încă din timpul turei de 12 ore de la spitalul din Watford, John Alagos fiind nevoit (după spusele mamei) să rămână peste program. Mama își continuă mărturia, spunând că fiul ei a luat un paracetamol pentru a-și reveni, însă numai în câteva minute și-a pierdut conștința, conform publicației britanice Mirror.
Apelul la numărul de urgență 999 a fost zadarnic, medicii constatând extrem de repede decesul lui John Alagos. Mai mult colegii i-au spus mamei asistentului că acesta nu era protejat corespunzător în timpul turei de 12 ore, deși tânărul se afla în linia întâi a luptei cu SARS-CoV-2.
John Alagos locuia în Watford și se crede că nu suferea de nicio boală cronică la momentul expunerii la virusul corona. Originar din Filipine, tânărul asistent se mutase încă din copilărie în Regatul Unit, fiind cetățean britanic.