MENIU

Dragnea: Îmi susțin cu tărie nevinovăția.Consecințele unui astfel de proces - deosebit de grave

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, miercuri, la ieșirea de la Înalta Curte de Casație și Justiție, că își susține în continuare cu tărie nevinovăția și că acuzațiile care i se aduc, în dosarul Referendumului, "pleacă de la o premisă profund greșită și periculoasă pentru democrația din România, ceea ce poate avea anumite consecințe deosebit de grave", potrivit Realitatea TV.

"A spus foarte bine și rațional apărătorul meu ales. Eu am spus decât că susțin, în continuare, cu tărie nevinovăția mea. Am citit și recitit și eu și avocatul meu și nu am găsit în rechizitoriu vreo probă prin care să se demonstreze că există faptele pentru care am fost trimis în judecată. Este o înșiruire de informații, considerații, presupuneri din partea procurorului. Îmi susțin în continuare cu tărie nevinovăția și cred în ceea ce spun că acuzațiile aduse pleacă de la o premisă profund greșită și periculoasă pentru democrația din România, ceea ce poate avea anumite consecințe deosebit de grave. Nu va mai avea nimeni curaj să organizeze campanii electorale în România. Unii cetățeni ar putea înțelege că dreptul la vot e o infracțiune. Prezența la vot e un folos pentru democrație, pentru suveranitatea acestui stat. Nu e un folos pentru partid și cred că am adus suficiente argumente de-a lungul procesului, care vin în sprijinul afirmațiilor mele pentru a fi achitat", a spus Liviu Dragnea.

În ceea ce privește afirmația procurorului, potrivit căreia Dragnea ar fi vorbit, înainte de audieri, cu martorii propuși de avocatul apărării, vicepremierul a subliniat că le respinge "categoric".

"Eu am auzit ca și dumneavoastră. Mă abțin, așa cum am făcut-o în acești doi ani de zile, ca să fac afirmații, dar am rămas surprins și eu și avocatul meu că în fața unei instanțe, la Curtea Supremă, cineva își dă cu părerea, făcând niște afirmații. Le resping categoric", a precizat Dragnea.

Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să se pronunțe, pe 6 mai, în dosarul "Referendumul", în care Liviu Dragnea a fost trimis în judecată, alături de peste 70 de persoane, în legătură cu organizarea referendumului pentru demiterea președintelui, în 2012.

Concret, spun procurorii DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală necuvenite pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea reprezentată de inculpat, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale.

În acest sens, potrivit procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influență în virtutea funcției pe care o deținea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

"Ca un prim pas, Liviu Dragnea, în calitate de secretar general al partidului pe care îl reprezenta, dar și de coordonator al campaniei electorale, a emis două adrese, la 12 și 13 iulie 2012, destinate organizațiilor județene de partid, respectiv președinților și directorilor de campanie, dar și primarilor din țară ai acelui partid, adrese prin care, pentru obținerea participării la vot a alegătorilor, în proporție de 60%, li se solicita să ia măsuri incriminate de către Legea nr. 3/2000 (în fapt, promisiuni de foloase materiale în scopul de a determina alegătorii să voteze) și, de asemenea, să propună prefecților înființarea de secții de votare în stațiunile turistice, care nu sunt ele însele unități administrativ-teritoriale", arăta DNA.

În paralel, el a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine și recomandări legate de stimularea participării cetățenilor la vot prin mijloace interzise de lege către coordonatorii județeni de campanie/primarii/activiștii de partid, preciza DNA.


 

Liviu Dragnea își află sentința în dosarul Referendumul pe 6 mai

 

 

Dosarul "Referendumul". Procuror: Ponta şi Dragnea s-au înţeles pe declaraţii