DOVADA că Ucraina a vrut mereu să lucreze canalul Bâstroe - Cum a fost încălcat tratatul
Pe 11 iunie 2003, România semna cu Ucraina tratatul privind regimul frontierelor de stat. După un an, România acuza Ucraina de încălcarea documentului din cauza deciziei Ucrainei de a redeschide canalul Bâstroe pe granița de stat comună, după cum arată un reportaj semnat Anca grădinaru.
Romania și Ucraina nu se mai inteleg ca doi buni vecini. Se razboiesc, in termeni diplomatici, pe canalul Bastroe. Vecinii spun ca vor sa faca bani cu el, noi credem ca lucrarea ne distruge delta dunarii, patrimoniu protejat. Canalul Bastroe a devenit marul discordiei intre noi si ei din 2004. Canalul a existat de pe vremea post Stalin, e acelasi pe care fosta uniune sovietica l-a folosit. Rusii l-au folosit pana in 1957 cand s-a colmatat. L-au redeschis, dar Dunarea l-a inchis din nou.
La prima vedere, conflictul Romania-Ucraina are conotatii economice si ecologice, dar politica, pozitionarea canalului- mize politice.
Imediat dupa 90, URSS s-a destramat, Ucraina a devenit independenta. Un deceniu si noi si ei ne-am cautat drumul. Noi am luat-o spre vest. Asadar, Ucraina a decis sa redeschida canalul Bastroe in mai 2004. Decizia a apartinut presedintelui filorus. Dar era pe final de mandat.
În decembrie 2004, a venit Viktor Yushchenko, apropiat Occidentului, asa ca lucrarile la Bastroe au incetinit, Romania protestase impotriva saparii canalului. Firma germana a renuntat la lucrare. Dar ucrainenii si-au adus inginerii. Scandalurile de coruptie s-au tinut lant.
În acelasi 2004, la vest, Romania devenea membru NATO cu sustinerea SUA. Era cu un picior in UE. Lucrurile au taraganat pana acum cateva luni cand Ucraina a anuntat pe canale neoficiale reluarea lucrarilor la canalul Bastroe, la gura Marii Negre, exact acolo unde Romania spune ca efectul lucrarilor produce impactul cel mai mare. În delta si pe coasta Marii Negre. Ucraina trimite la Bucuresti notificări ca va opri lucrarile, dar in teren lucreaza. Am constatat noi, prima echipa de TV care ajunge, oficialii nu mai stiu ce sa creada.
Reluarea lucrarilor la Bastroe coincide cu o tulburarea politicii in ucraina. Yushchenko care vrea Ucraina in NATO se confrunta cu o opozitie pro-rusa.
2007 ne-a pus in context important, suntem membri UE si tara cu statut solid in NATO, dar nu ne ajuta in diferendul cu Ucraina. SUA urmeaza sa si amplaseze o parte din bazele militare in Romania, la Constanta. Asta a facut Rusia sa ironizeze Romania. Teoretic n-are legatura cu diferendul Romania Ucraina pe Bastroe. Oficial, coordonatorii Bastroe subordonati guvernului de la Kiev refuza ca Ucraina sa mai fie asociata cu URSS sau Rusia.
Pana acum Romania n-a gasit arma cu care sa convinga Ucriana sa renunte la Bastroe. Chiar daca avem sustinatori. SUA, CE, ONU, Unesco.... toti cer stoparea lucrarilor pe Bastroe, dar Ucraina isi vede de treaba ei.