MENIU

Două plante de top pentru păr şi unghii sănătoase

Două plante de top pentru păr şi unghii sănătoase

Atunci când părul și unghiile nu sunt într-o stare foarte bună, de vină ar putea fi alimentația dezechilibrată.

Părul și unghiile pot fi afectate dacă dieta nu include substanțele nutritive potrivite sau este dezechilibrată.

De altfel, părul și unghiile sunt ultimele țesuturi în care se fixează nutrienții, așa că sunt primele afectate atunci când apar diverse carențe.

În lipsa unor substanțe nutritive esențiale, unghiile pot deveni fragile. În plus, părul se poate subția și de aici până la căderea lui nu mai este decât un singur pas.

În situațiile în care părul cade anormal, este deteriorat, despicat, fragil sau tern și când există tulburări de creștere a unghiilor, de tipul unghii friabile, fragile sau cu aspect pătat, se poate apela la puterea plantelor, scrie topremediinaturiste.ro.

Coada – calului (Equisetum arvense)

Dupa cură internă cu coada-calului, unghiile devin mult mai solide, își recapătă structura și culoarea normală. Acest efect se datorează și unei mai bune asimilări a calciului de către organism, precum și siliciului organic din plantă. De asemenea, coada-calului are drept efect întărirea rădăcinii părului, prevenirea subțierii și a despicării firelor.

Schinduf (Trigonella foenum graecum)

Părul și unghiile devin mai rezistente în urma curelor cu schinduf. Schinduful are efecte remineralizante și vitaminizante directe și, în plus, ajută și la asimilarea acestor substanțe nutritive din alimente.

Semințele de schiduf se macină cu râșnița electrică, apoi se dau prin sită. Pulberea se păstrează într-un borcan ermetic închis, ținut la rece și la întuneric, nu mai mult de 4-5 zile. Se ia câte 1 lingură cu pulbere de schinduf, zilnic, pe stomacul gol. Pulberea se ține sub limbă vreme de câteva minute, după care se înghite cu apă. Se fac tratamente de trei luni.