MENIU

Dosarul Siutghiol - detalii cutremurătoare. Strigătele victimelor puteau fi auzite de pe mal

<p>Procuror General, Tiberiu Nițu, la locul incendiului</p>

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a comentat dosarul anchetei privind accidentul de elicopter de pe lacul Siutghiol, în care un echipaj SMURD de 4 persoane a murit, dezvăluind că, în urma unui experiment, s-a dovedit că strigătele victimelor puteau fi auzite de pe mal.

"S-au făcut două experimente pentru a se stabili dacă strigătul poate fi progagat pe malul lacului, nu ştiu dacă s-a avut în vedere caracterul real. Da, s-a stabilit că strigătul poate fi auzit de pe mal. Teoretic nu pot fi respectate aceleaşi condiţii ca în producerea accidentului, e important din ce parte bătea vântul şi nu pot fi respectaţi nici parametrii ce ţin de condiţia umană", a declarat procurorul general al României, Tiberiu Nițu.

Procurorul general al României a comentat şi faptul că, din informaţiile sale, nu sunt date noi în cadrul anchetei accidentului din Apuseni.

Arafat nega că țipetele se puteau auzi

"La experimentul cu persoana în apa şi cu strigătele de ajutor din punctul în care a căzut elicopterul, nu s-a auzit sunetul", a precizat secretarul de stat, la România tv.

Totodată, Arafat susţine că e greu de crezut că cineva poate rezista atâta vreme în apa care avea numai două grade.

"Medical, când cazi într-o apă de 2 grade, temperatura corpului în apă se pierde foarte rapid. Cam instantaneu devii hipotermic. Strigătele au început să fie înregistrate cam la şapte minute după căderea elicopterului, asta înseamnă că persoana care a căzut... să iasă din apă şi să înceapă să strige dupa patru minute", a explicat Raed Arafat.